Sub președintele Vladimir Putin, Rusia a invadat Ucraina sub aumpția că înfrângerea Ucrainei va fi rapidă și completă, aducând Rusia la granița estică a NATO. Desigur, Rusia nu a reușit să-și atingă obiectivele, interpretând greșit informațiile despre apărarea Ucrainei și subestimând intențiile Statelor Unite și Germaniei, cu privire la care Moscova presupunea că vor accepta o anumită soluție atunci când s-ar fi oprit fluxul de petrol rusesc. În schimb, SUA au trimis cantități masive de arme către Kiev, Germania a reușit să se descurce fără energia rusă, iar Ucraina a continuat să-și păstreze cea mai mare parte a teritoriului, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Problema fundamentală a fost aceea că armata rusă nu era pregătită să ducă războiul. Din acest motiv, Putin a apelat la Grupul Wagner, organizația privată de apărare în care părea să aibă mai multă încredere decât în propriii săi comandanți. Grupul Wagner și personalul superior rus s-au angajat în lupte din ce în ce mai intense cu privire la strategie și distribuirea aprovizionării, culminând cu o insurecție și, mai târziu, cu prăbușirea unui avion, care l-a ucis pe comandantul Wagner. De atunci, Putin a trebuit să se bazeze pe comandamentul armatei regulate, rezultând o incapacitate de a impune victoria decisivă.
Există multe speculații în legătură cu motivele pentru care nu a reușit să facă acest lucru. Teoria mea este că lui Putin i-au lipsit înlocuitori competenți. Cu toate acestea, în ultima săptămână, el a început să facă ordine-n casă într-un mod ciudat, destituind și numind miniștri ai Apărării și comandanți militari în poziții de consilieri speciali și securitate națională, în același timp rotindu-i pe cei cu experiență în economie în poziții militare și de apărare. Câțiva dintre subalternii figurilor de top au fost arestați sub acuzații de corupție. Putin a explicat că războiul din Ucraina este la fel de mult o problemă economică pe cât este de militară, iar demiterea acestor lideri nu fusese determinată de eșecul lor, ci de nevoia de experți în economie. I-a demis dându-le asigurarea că încă se aflau în poziția de a ghida armata. A fost un soi ciudat de treabă casnică, iar asta m-a făcut să mă gândesc la demiterea directorilor executivi, în mediul privat, prin plasarea lor în poziții importante, permițându-le să păstreze aparențele și, ideal, să prevină răzbunarea.
Raționamentul din spatele reorganizării a devenit mai clar la sfârșitul săptămânii trecute, când Putin a oferit un acord de pace bazat pe împărțirea Ucrainei de-a lungul liniilor actuale de luptă. (Propunerea a venit pe surse Reuters, nu prin canale diplomatice, oferindu-i lui Putin șansa de a o nega oficial.) Aceasta a fost urmată de o ofensivă asupra orașului Harkov. Cu alte cuvinte, Putin a propus pacea, dar a neglijat să menționeze că va folosi timpul necesar Occidentului pentru a evalua planul atacând sau mutând linia. Fapt notabil, înainte de propunere el s-a întâlnit cu președintele chinez, Xi Jinping, probabil pentru a cere ajutor material sau ofensiv – o manevră menită să dividă atenția Washingtonului. China a înconjurat în scurt timp Taiwanul cu nave, dar ulterior le-a rechemat. Astfel s-a încheiat „amenințarea” Chinei de a deschide un al doilea front.
Interesant în propunerea lui Putin este că, deși atrăgătoare pentru dușmanii săi, nu rezolvă dramatic problema Rusiei legată de adâncimea strategică. Ar pune capăt unui război care impune costuri uriașe Ucrainei și națiunilor aliate, lăsând mare parte din Ucraina intactă, dar totuși războiul s-ar încheia. Nici nu ar obține prea multe personal pentru Putin, care trebuie să iasă dintr-un fiasco de doi ani cu mai mult decât tentative de insurecții, atacuri teroriste la Moscova și liderii ucraineni încă în funcții.
În acest moment, Putin luptă pentru propria sa credibilitate și, prin urmare, pentru propria sa moștenire. A trebuit să facă un gest către țara sa obosită de război – atractiv în sine, dar până acum doar conceptual. Următorul pas trebuie să fie instituirea unui front stabil pe care să lucreze. Se pare că Putin recunoaște slăbiciunea militară a țării sale și încearcă să-și limiteze responsabilitatea pentru insuficiențele acesteia printr-o reorganizare ciudată de personal. Încearcă, de asemenea, să forțeze SUA să accepte reguli vagi din cauza epuizării publicului ca urmare a războiului. Există opoziție față de război, dar nu a fost suficient de puternică pentru a forța mâna SUA. Și, posibil, speră că războiul dintre Hamas și Israel va devia proviziile oferite de SUA. Pe scurt, acum caută o ieșire dintr-un război pe care l-a început, dar pe care nu își poate permite să-l ducă la capăt. >>
