Vânzarea către saudiți a clubului Newcastle United, cel mai recent simptom al unei boli naționale – editorial FT

În piesa „The Entertainer” a lui John Osborne, din 1957, bătrânul muzician Archie Rice devine simbolul unei Britanii care apune. Rice se laudă, jalnic: „Am jucat în fața tuturor. Regina, Ducele de Edinburgh, Prințul de Wales și… cum se numea celălalt pub?” Oricine dorește să înfățișeze Marea Britanie astăzi ar folosi o altă imagine: un club de fotbal falit, care nu a câștigat nimic de zeci de ani, vânzându-și ultimul lucru care i-a mai rămas, istoria, unei bogate și criminale dictaturi străine. Vânzarea echipei Newcastle United pentru 300 de milioane de lire sterline către un consorțiu condus de fondul suveran al Arabiei Saudite a fost tratată ca o emblemă a degradării morale a fotbalului englez. Dar de ce să ne referim doar la fotbal, când starea de rău este națională? – scrie Financial Times.

🔷 În timp ce baronii tâlhari americani obișnuiau să cumpere ziare și să înzestreze muzee de artă, șeicii și oligarhii de astăzi își cumpără statutul prin fotbal. Conducătorii statelor au început să practice acest sport din 2008, când familia regală din Abu Dhabi a preluat Manchester City. Arabia Saudită a intrat mai târziu în horă, urmărind cu invidie cum inamicul său Qatar își spăla reputația prin fotbal. Mini-statul a fost ales să găzduiască Cupa Mondială din 2022 și a cumpărat Paris Saint-Germain, unde a adunat fotbaliști cu trofee, inclusiv pe însuși Lionel Messi.

Saudiții au încercat diverse rute către fotbal. În 2018, banii din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au fost esențiali pentru oferta de 25 de miliarde de dolari – înaintată de conglomeratul tehnologic japonez SoftBank – pentru a crea două noi turnee internaționale, o Cupă Mondială a cluburilor renovată și o Ligă a Națiunilor la nivel mondial. Președintele FIFA, Gianni Infantino, a numit-o corect ca fiind „cea mai mare investiție pe care a văzut-o vreodată fotbalul”. Dar planurile au eșuat, la fel și încercarea Arabiei Saudite de a smulge Qatarului o felie din Cupa Mondială.

Așa că i-a rămas Newcastle. Amanda Staveley, finanțatorul britanic care a ajutat la intermedierea preluării, susține în mod ridicol că a cumpăra un club amenințat de retrogradare nu se încadrează în definiția “spălării prin sport.” De fapt, spălarea imaginii prin sport folosește bani din petrol pentru a salva un club amenințat de retrogradare, astfel încât oamenii să asocieze numele țării tale cu succesul fotbalistic, mai degrabă decât, să zicem, cu asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Oricine este surprins de faptul că Marea Britanie primește cu brațele deschise astfel de bani negri nu a fost atent până acum. Faceți numai o plimbare prin Mayfair sau Kensington. Astăzi, Londra dă pe-afară de administratori de averi, avocați specializați în procese de calomnie, agenți imobiliari, consilieri în relații publice, vânzători de bunuri de lux, șefi de școli publice și comercianți de artă, dintre care unii își câștigă existența deservind criminali bogați. Acești intermediari se consideră niște profesioniști neutri care (de cele mai multe ori, oricum) lucrează în cadrul legii. Există un motiv pentru care Roberto Saviano, expertul italian în mafie, numește Marea Britanie „cea mai coruptă țară din lume”.

Putregaiul merge până la vârf. Uitați-vă la fotografia de anul trecut a fostului prim-ministru David Cameron, așezat într-un cort și îmbrăcat la costum, într-o excursie de camping împreună cu partenerul său de afaceri Lex Greensill, pentru a-l distra pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

Apoi, există peste 20 de miliarde de lire sterline în arme – după cum calculat ONG-ul Campaign Against Arms Trade – vândute de Marea Britanie Arabiei Saudite de când saudiții au început războiul în Yemen în 2015. În 2016, Boris Johnson a susținut vânzările de arme în ciuda opoziției din Parlament. Desigur, și alte țări occidentale vând într-o veselie arme saudiților.

Cei mai mulți dintre fanii New Castle nu sunt deranjați de abuzurile saudiților împotriva femeilor, prizonierilor politici, Yemeniților, împotriva lui Kashoggi. Ei sunt mulțumiți doar la gândul că MBS le-ar putea cumpăra niște trofee. Comediantul Mark Steel a glumit: “Dacă teroriștii ISIS ar fi fost deștepți, în loc să arunce lucruri în aer, mai bine ne-ar fi cumpărat cluburile de fotbal. Cei mai mulți oameni din această țară i-ar fi slăvit ca eroi și salvatori.”

Nimic din toate acestea nu era inevitabil. În anii 1970 și 1980, o mare parte din afacerile și sportul britanic s-au alăturat cu întârziere la boicotul apartheidului din Africa de Sud. Germania interzice acum celor din afară să cumpere pachete majoritare în cluburile sale de fotbal. Dar nu vă așteptați ca Marea Britanie de astăzi să aleagă o asemenea cale.

Întâmpinarea cu brațele deschise a banilor murdari probabil va rămâne politică națională, mai ales după ce Brexit a afectat investițiile străine directe. Într-o țară străveche, cu abilități scăzute și cu productivitate redusă, principalul lucru pe care străinii vor să-l cumpere este patrimoniul, de la case de țară la cluburi de fotbal.

Newcastle este atrăgător de vechi (fondat în 1892 – cu 40 de ani înainte de Arabia Saudită) și vine echipat cu deviza latină necesară – „fortiter defendit triumphans” sau „triumfând printr-o apărare curajoasă”. Având în vedere tradiționala defensivă ciuruită a clubului – 16 goluri primite în șapte meciuri în acest sezon -, proprietarii ar putea dori să o schimbe cu ceva mai potrivit. N-ar merge „pecunia non olet”, „banii nu miros”? 🟦