Furt cu toptanul din „Muzeul comorilor”. August al II-lea cel Puternic, prăduit „postmortem”

Muzeul Grünes Gewände din oraşul german Dresda (est), supranumit „Muzeul comorilor”, a fost jefuit luni dimineaţă, conform unui purtător de cuvânt al poliţiei citat de AFP, transmite Agerpres.

Valoarea obiectelor furate nu a fost precizată în această etapă a anchetei. Media germane relatează că ar fi vorba despre daune de cel puţin câteva milioane de euro.

Potrivit Bild, ar fi fost vizată în special de sala comorilor lui August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-ales al Saxoniei în secolul al XVIII-lea.

Potrivit anchetatorilor, un transformator electric a fost distrus în apropierea muzeului, luni, în jurul orei 05:00, pentru a se dezactiva alarmele.

Hoţul sau hoţii au pătruns apoi printr-o fereastră a muzeului şi au furat bijuterii, diamante şi pietre preţioase.

Sălile muzeului Grünes Gewörble (Seiful verde) au fost construite în secolul al XVI-lea.

Începând din 1723, August al II-lea cel Puternic a depozitat în acest loc obiecte renascentiste sau baroce.

O parte din muzeu a fost distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here