Un vecin a pătruns fără drept în locunța lui Gelu Voican Voiculescu, pe motiv că în apartament ar fi fost gălăgie, polițiștii deschizând dosar pentru violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Poliția Capitalei a anunțat că pe sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, prin apel 112, a fost sesizat un conflict între doi vecini și că la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, care au început verificările.

Din primele date, a rezultat ca un bărbat de 60 de ani ar fi patruns, fără drept, în locuința vecinului său, pe motiv că în apartament ar fi gălăgie, surse judiciare declarând pentru Mediafax că cel în locuința căruia s-a pătruns este Gelu Voican Voiculescu, fost membru al CFSN şi vicepremier în primul guvern Roman.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Contactat de realitatea.net, Gelu Voican Voiculescu (78 de ani) a susținut că nu s-a întâmplat nimic: „Este o exagerare evidenta si nu vad alta sursa decat dinspre vecini. Se incearca exploatarea notorietatii mele. Orice fleac poate fi facut stire, daca este vorba de mine”.

„Da, este o exagerare in care se incearca abuziv sa se foloseasca orice este legat de persoana mea. Deci, practic, nu a fost absolut nimic. Nu merita retinuta atentia presei cu asemenea false stiri”, a mai precizat Gelu Voican Voiculescu pentru realitatea.net.

Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în luna aprilie în dosarul Revoluției, alături de doar alți doi inculpțai – Ion Iliescu și Iosif Rus (fost șef al Aviației Militare). Ceilalți inculpați au murit în timpul instrumentării dosarului.

Procurorii îi acuză pe Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu că ”ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”.

Gelu Voican Voiculescu a avut un rol activ în Revoluția din 1989, el făcând parte din completul de judecată care i-a condamnat la moarte pe soții Elena și Nicolae Ceaușescu în controversatul proces de la Târgoviște, din 25 decembrie 1989.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here