John Bolton, aliat al lui Trump și apoi adversar, pledează vinovat pentru păstrarea de documente secrete

Sursa foto: aa.com.tr

Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump în primul său mandat, John Bolton, devenit între timp unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui republican, a pledat vinovat vineri pentru păstrarea de documente secrete privind apărarea națională, transmit agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Bolton, în vârstă de 77 de ani, a fost inculpat în octombrie 2025 de o instanță din Maryland pentru divulgarea și reținerea de documente asupra apărării naționale.

El a pledat inițial nevinovat pentru toate cele 18 capete de acuzare. În cele din urmă, Bolton a pledat vinovat acum pentru o singură acuzație, respectiv păstrarea de documente secrete privind apărarea națională, infracțiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare.

John Bolton a acceptat astfel un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care s-a angajat să plătească o amendă penală de 2,25 de milioane de dolari și să renunțe la pensia specială. Instanța urmează să stabilească pe 28 octombrie sentința, dacă el va fi condamnat la închisoare sau numai la plata acestei amenzi.

Bolton, cunoscut drept un ‘hawk” (șoim – termen care îi desemnează pe adepții unei linii dure în politica externă americană n.red), a fost al treilea consilier pentru securitate națională al lui Trump și s-a remarcat prin presiunile exercitate asupra președintelui de a fi mai ferm în chestiuni precum abordarea față de Coreea de Nord.

El a preluat acest post în aprilie 2018, înlocuindu-l pe H.R. McMaster. Bolton a avut divergențe și cu secretarul de stat Mike Pompeo, considerat a fi printre politicienii cei mai loiali lui Trump. În final, Bolton a părăsit echipa prezidențială în septembrie 2019, în urma unei demisii, conform versiunii sale, sau a demiterii, conform versiunii lui Trump, care a vorbit atunci despre ”puternice dezacorduri” între ei.

Ulterior, în iunie 2020, Bolton a publicat o carte usturătoare despre cele 17 luni cât a fost consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, pe care l-a descris drept ‘inapt’ să conducă SUA.

„O victorie istorică” a lui Zohran Mamdani: New Yorkul îngheață chiriile