Geoană: Bucureştiul devine o capitală internaţională pe specializări „cutting edge”

Foto: INQUAM/George Călin

România, şi Bucureştiul în particular, începe să devină o capitală internaţională pe specializări „cutting edge”, precum securitatea cibernetică şi rezilienţa, iar acesta este un lucru care trebuie aplaudat şi sprijinit, a declarat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul unui briefing online pentru jurnaliştii români, transmite Agerpres.

„Militarii noştri lucrează, împreună cu noi toţi, la o politică de cyber la nivel NATO care este o politică cuprinzătoare: acoperă tot acest domeniu, cu toate implicaţiile sale – militare, civile – inclusiv din punctul de vedere al modului în care cyber-ul este folosit pentru dezinformare, pentru teoriile conspiraţiei, pentru şubrezirea încrederii din ţările democratice în sistemul nostru de libertăţi. Cyber înseamnă foarte mult şi NATO se ocupă de acest lucru din toate punctele de vedere”, a afirmat Geoană, întrebat despre planurile NATO în privinţa dezvoltării capacităţilor sale în domeniul securităţii cibernetice şi despre rolul pe care îl joacă România în aceste planuri.

Vorbind despre profilul României, Mircea Geoană a spus că se bucură foarte mult că Bucureştiul va găzdui în perioada următoare „două centre extrem de importante care vor putea şlefui într-un fel profilul şi un anumit grad de specializare a României în tot ce înseamnă comunitatea europeană transatlantică şi la nivel internaţional”.

El a spus că noul Centru de competenţe european în materie de securitate cibernetică este o ”mare realizare diplomatică, un mare succes pentru România”, care ”nu are de a face cu politica, ci este pur şi simplu un succes care trebuie aplaudat şi care trebuie fructificat”.

De asemenea, secretarul general adjunct al NATO a afirmat că personal vede centrul european cyber şi centrul de rezilienţă euro-atlantic propus de România, care va intra într-o fază de lansare şi pregătire în următoarele luni, ”ca fiind independente, dar oarecum complementare”.

El s-a declarat încântat de faptul că mai multe start-up-uri româneşte încep să lucreze în zona de inovare, în special în IT, afirmând că şi-ar dori să vadă mai mulţi specialişti români şi în zonele de hibrid şi de cyber.

„Cred că România în acest moment, şi Bucureştiul în particular, începe să devină o mică capitală internaţională pe aceste specializări cutting edge – cyber, rezilienţă, ele sunt oarecum interdependente – şi cred că aceasta este o invitaţie şi pentru foarte mulţi tineri din Româna să îmbrăţişeze cu mult mai mult entuziasm cariere profesionale (…) care să-i facă extrem de performanţi în domenii transversale”, cum sunt cyber-ul şi rezilienţa, a subliniat Mircea Geoană.

„Deci este, cred eu, o veste foarte bună, că atât la nivel de UE, cât şi de NATO, Bucureştiul, şi România, se profilează ca o capitală foarte interesantă. Uitaţi-vă la Estonia cum s-a profilat pe zona de IT, uitaţi-vă la Helsinki, apropo de parteneri NATO şi UE, cu centrul său hibrid (centrul european de securitate pentru contracararea ameninţărilor hibride n.a.), folosit atât de NATO, cât şi de UE”, a exemplificat înaltul oficial al Alianţei Nord-Atlantice.

Aceste centre „vor permite României să aibă un profil foarte conturat, profesionist şi, dacă vreţi, un ecosistem internaţional, pentru că la aceste centre vor lucra foarte mulţi străini, nu doar români. Va fi un ecosistem, o mică capitală internaţională pe zona de cyber şi de rezilienţă. Este un lucru care trebuie aplaudat. Mi se pare că nivelul de ambiţie al României a crescut şi este un lucru pe care încercăm, fiecare din poziţiile pe care le avem, să-l încurajăm şi să-l ducem mai departe”, a mai spus Geonă.

Bogdan Aurescu a anunţat în decembrie anul trecut, în cadrul unei ministeriale NATO a miniştrilor de externe, intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, proiect despre care Mircea Geoană spunea atunci că a intrat deja în procesul de evaluare al Alianţei Nord-Atlantice.

La 9 decembrie 2020, oraşul Bucureşti a fost selectat de reprezentanţii guvernelor statelor membre ale UE pentru a găzdui viitorul sediu al noului Centru de competenţe european industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică, conform unui comunicat al Consiliului UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here