Germania se îndoieşte de capacitatea Ungariei de a asigura preşedinţia rotativă a Consiliului UE / Olanda: „Este ceea ce simţim toţi”

Sursa: Facebook

Secretarul de stat german însărcinat cu Afaceri Europene Anna Lührmann pune la îndoială, marţi, capacitatea Ungariei de a exercita preşedinţia Consiliului European, în al doilea semestru al lui 2024, un ecou al unor îngrijorări ale eurodeputaţilor, relatează AFP, potrivit News.ro.

Ungaria, condusă de către premierul naţionalist Viktor Orban, ”este în prezent izolată în interiorul uniunii Europene (UE), din cauza unor probleme legate de statul de drept, care sunt cu adevărat grave”, a subliniat ea în cadrul unei reuniuni a omologilor săi europeni, la Bruxelles.

UNGARIA ”FACE SĂ PLANEZE ÎNDOIALA”

Anna Lührmann subliniază că Ungaria ”face mereu să planeze îndoiala asupra susţinerii sale a Ucrainei în războiul de agresiune brutal al Rusiei”.

”Acesta este motivul pentru care eu am îndoieli asupra capacităţii Ungariei de a exercita preşedinţia Consiliului”, a sublniat ea.

Ministrul olandez de Externe Wopke Hoekstra şi-a exprimat, la rândul său, ”disconfortul” faţă de perspectiva unei preşedinţii ungare a UE.

”Este ceea ce simţim toţi”, a datel asigurări.

Ministrul ungar al Justiţiei Judit Varga a apărat, însă, capacitatea Ungariei de a asigura această preşedinţie semestrială şi de a organiza dezbateri ”de bună-credinţă”.

Ungaria a deţinut preşedinţia semestrială a UE în primul semestru al lui 2011.

Judit Varga a denunţat ”presiuni politice” ale Parlamentului European, care preconizează să se exprime joi prin vot asupra acestui subiect, catalogând această discuţie ”smintită”.

Cum ”va putea” Guvernul lui Viktor Orban ”să-şi îndeplinească sarcina în mod credibil, având în vedere nerespectarea statului de drept şi a valorilor UE?”, se arată în proiectul acestei rezoluţii, care cere Consiliului European ”să găsească o soluţie cât mai rapid posibil”.

Proiectul rezoluţiei a fost prezentat de către mai multe dintre principalele grupuri politice din Parlamentul European (PE), şi anume PPE (dreapta), S&D (centru-dreapta), Renew Europe (centru şi liberali), Verzi (ecologişti), GUE/NGL (stânga radicală).

Consiliul European – în cadrul căruia miniştrii statelor membre UE dezbat legislaţia europeană – este prezidat timp de câte şase luni, pe rând, de către fiecare dintre cele 27 de state membre ale Uniunii.

Ungaria se află în conflict cu Bruxellesul, din cauza unor lipsuri în lupta împotriva corupţiei, independenţei presei şi justiţiei, iar UE a suspendat, din această cauză, plata unor fonduri europene în valoare de miliarde de euro, destinate acestei ţări.

De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, Viktor Orban refuză să ajute militar Kievul, denunţă politica sancţiunilor impuse Moscovei şi menţine relaţii strânse cu Kremlinul.

VIDEO | Summitul CPE: Aproape 50 de lideri europeni se reunesc joi în R. Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here