Giorgia Meloni, victima unei farse a comendianților ruși, a fost convinsă să spună ce crede cu adevărat despre Ucraina

Sursa: Twitter

Şefa guvernului italian Georgia Meloni este noua victimă a farselor telefonice pe care comedianţii ruşi Vovan şi Lexus le-au făcut mai multor politicieni. Contactată telefonic de unul dintre cei doi farsori, care a pretins că este oficial african, acesta a obţinut astfel de la ea informaţii despre cum vede problema migraţiei ilegale şi războiul din Ucraina, relatează miercuri agenţia EFE.

Biroul consilierului diplomatic al guvernului italian a emis un comunicat în care deplânge faptul că Georgia Meloni a fost „înşelată de un impostor care s-a prezentat drept preşedintele Comisiei Uniunii Africane”. Comunicatul vine după ce comedianţii ruşi Vovan şi Lexus au publicat convorbirea cu şefa guvernului italian, care şi-a dat astfel seama că a fost victima unei farse telefonice, potrivit Agerpres.

Discuţia a avut loc pe 18 septembrie, când în cadrul Adunării Generale a ONU delegaţia Italiei făcea un „efort intens” pentru consolidarea relaţiilor cu liderii africani, în contextul valului migrator venit dinspre Africa şi care afectează în special Italia.

În discuţia cu „oficialul african”, Meloni a fost în primul rând foarte critică faţă de modul în care UE gestionează problema migraţiei. „Europa a crezut mult timp că poate rezolva problema lăsând Italia singură. Ei nu înţeleg că acest lucru este imposibil, pentru că amploarea acestui fenomen implică, în opinia mea, nu doar UE, ci şi ONU”, spune Meloni.

„Dar problema este că pe ceilalţi nu îi interesează. Nici nu mi-au răspuns la telefon când i-am sunat. Toţi sunt de acord că Italia trebuie să rezolve singură această problemă, iar asta este o poziţie foarte stupidă”, îi critică ea în continuare pe liderii europeni.

Pretinsul oficial african o întreabă apoi despre războiul din Ucraina şi dacă întrevede vreun final al acestuia. „Văd că mulţi au obosit. Sincer vorbind, s-ar putea să ne apropiem de momentul în care toţi vor înţelege că avem nevoie de o cale de ieşire. Problema este de a găsi o cale de ieşire acceptabilă pentru ambele părţi fără a distruge dreptul internaţional”, a mărturisit şefa guvernului italian, care sprijină Ucraina cu armament în războiul cu Rusia.

Georgia Meloni s-a referit şi la contraofensiva armatei ucrainene, despre care a spus că merge, dar „probabil că nu dă rezultatele aşteptate” şi „nu schimbă soarta conflictului”. „Toată lumea înţelege că acesta ar putea într-adevăr să dureze ani la rând dacă nu găsim o soluţie. Problema este care este soluţia acceptabilă pentru ambele părţi fără a deschide alte conflicte (…), ştiţi deja ce cred eu despre Libia”, a completat premierul italian.

Impostorul rus îi cere apoi şi părerea despre ideologia naţionalismului ucrainean şi liderul istoric al acestuia, Stepan Bandera. „Eu cred că naţionalismul este o problemă pe care o are (preşedintele rus Vladimir) Putin”, îi răspunde Meloni.

Duo-ul comedianţilor ruşi Vovan şi Lexus a mai întins astfel de capcane telefonice şi altor personalităţi, printre care s-au numărat prinţul Harry al Marii Britanii, premierul britanic Boris Johnson pe vremea când acesta era ministru de externe, fostul cancelar german Angela Merkel şi, mai recent, preşedintele polonez Andrej Duda.

Pe acesta din urmă l-au contactat în noiembrie anul trecut în atmosfera tensionată după ce o rachetă căzuse peste o fermă pe teritoriul polonez, în apropierea graniţei cu Ucraina, ucigând două persoane. Suspiciunile se îndreptau în acel moment către Rusia, dar abia a doua zi oficialii polonezi şi cei ai NATO au stabilit că a fost de fapt o rachetă antiaeriană pe care armata ucraineană o lansase către ţinte aeriene ruseşti.

Pretinzând că este preşedintele francez Emmanuel Macron, farsorul rus, care s-a străduit să vorbească cu accent franţuzesc, a dezvăluit astfel opinii sincere ale preşedintelui polonez.

”Emmanuel, crede-mă, sunt extrem de atent”, îi spune Duda celui despre care credea că este omologul său francez. ”Nu îi acuz pe ruşi (…) Nu vreau război cu Rusia şi, crede-mă, sunt extrem de atent, extrem de atent”, a insistat preşedintele polonez.

”Preşedintele” francez i-a cerut şi părerea despre speculaţiile Rusiei că Ucraina s-ar pregăti să folosească o aşa-numită bombă murdară. ”Mi-e frică mai mult de unele probleme cu centralele nucleare din Ucraina (…) Mă tem mai degrabă de o catastrofă nucleară”, a mărturisit Duda, care apoi a început să suspecteze că ceva nu este în regulă cu această convorbire şi i-a pus capăt.

Cei doi comedianţi ruşi, pe numele lor reale Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov, susţin că sunt independenţi, dar criticii lor cred că obţin numerele de telefon ale diferiţilor oficiali străini cu ajutorul postului pro-guvernamental rus NTW, aşadar ar putea avea legături cu Kremlinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here