Rusia vizează de multă vreme infrastructura energetică cheie a Ucrainei, dar evoluțiile recente sunt mult mai serioase și mult mai devastatoare, notează o analiză CEPA.
<< Armata rusă își intensifică atacurile menite să degradeze sistemul energetic al Ucrainei. Această campanie a crescut în amploare față de anul trecut, vizând acum întregi centrale termice și instalații energetice de anvergură, în locul stațiilor mai mici de transformare și a transformatoarelor – cu termene și costuri de reconstrucție într-o creștere vertiginoasă.
Și mai există o tendință emergentă. Rusia vizează totodată marile unități de stocare a gazelor din vestul Ucrainei, care conțin gazul destinat Europei Centrale și de Vest. Asta implică atacuri asupra sistemului ucrainean de stocare subterană a gazului natural (UGS), operat de firma de stat ucraineană Naftogaz; a fost cazul, la 11 aprilie, al unui depozit situat în regiunea Liov.
Atacurile Rusiei au un dublu obiectiv. În primul rând, ele agravează și mai mult criza energetică internă a Ucrainei, iasta chiar în momentul în care Kievul începe campania anuală de primăvară pentru a stoca gazul necesar supraviețuirii țării în iarna 2024-2025. În același timp, seria de bombardamente subliniază din nou folosirea de către Moscova a armei energetice împotriva restului Europei, având în vedere că aceste situri de stocare sunt parțial rezervate de către traderii europeni de gaz – 2,5 miliarde de metri cubi doar în 2023, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din capacitatea de stocare a Ucrainei.
Este totodată prima dată când un segment atât de semnificativ din rețeaua globală de gaze a Ucrainei, pe care se bazează nu doar ucrainienii, ci și mai multe alte națiuni europene, devine ținta directă a forțelor lui Putin.
De reținut faptul că, deși în ultimii doi ani Kremlinul a bombardat destul de neselectiv rețeaua electrică și instalațiile de producere a energiei, o componentă semnificativă a infrastructurii energetice a rămas în mare măsură neatinsă: sistemul ucrainean propriu-zis de transmisie a gazului (GTS), un activ strategic de care Rusia încă depinde pentru a livra gaz clienților europeni în baza contractului existent, semnat în 2020, între Naftogaz și Gazpromul controlat de Kremlin.
Acordul din 2020 prevedea cinci ani de tranzit continuu al gazului rusesc prin GTS; acesta expiră în decembrie. Asta înseamnă că Europa se confruntă din nou cu sfârșitul rolului istoric al Ucrainei ca principala cale de tranzit pentru gazul rusesc către Europa.
Oficialii ucraineni fuseseră hotărâți să arunce peste bord la rolul Kievului ca țară de tranzit pentru gazul rusesc spre Europa, meritând menționată aici inclusiv o declarație din martie a ministrului ucrainean al energiei, Gherman Galușcenko, conform căreia „… nu avem planuri să încheiem niciun acord suplimentar sau să prelungim acest [acord actual]”.
Cu toate acestea, este probabil ca manevra politică a Kievulu să se confrunte atât cu obstacole politice, cât și – în funcție de atacurile militare continue ale Rusiei – cu obstacole tehnice.
Sistemul ucrainean de transmisie a gazului (GTS) nu este o singură conductă, ci o vastă rețea de conducte de diametru mare și înaltă presiune, unele tranzitând gazul prin principalele artere din Rusia spre Europa, asigurând în același timp presiunea necesară pentru a muta gazul în rețelele mai mici de distribuție, către consumatorii finali din Ucraina.
Ucraina afirmă că sistemul de transmisie a gazului și unitățile de stocare subterană a gazului vor funcționa chiar dacă se termină cu sistemul de tranzit. Însă dacă arterele principale ale GTS sunt vizate de ruși, distrugerea ar putea pune în pericol această evaluare și ar putea afecta securitatea energetică internă a Ucrainei.
Din punct de vedere politic, unele state europene vor presa Kievul să continue cu Moscova pe ideea „business as usual”. Și, deși cota Rusiei în importurile UE a scăzut de la 33% la mai puțin de 10% între sfârșitul anului 2021 și sfârșitul anului 2023, valoarea aprovizionărilor sale cu gaz s-a menținut aproape constantă datorită creșterii prețurilor.
Desigur, Kievul dorește să încheie această relație tumultuoasă care nu numai că alimentează mașinăria de război a Rusiei, dar a fost folosită în mod repetat pentru șantaj politic, lăsându-i adesea pe consumatori fără încălzire, în lunile geroase de iarnă.
În 2022, la doar câteva săptămâni de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, Rusia a dezlănțuit cea mai mare criză energetică din Europa din memoria recentă, reducând semnificativ livrările de gaz prin rutele sale principale de conducte (cu justificări politice și tehnice dubioase din partea Moscovei) într-o încercare de a forța Occidentul să își reducă sprijinul militar și umanitar acordat Ucrainei.
Drept răspuns, UE a promis să elimine importurile rusești de gaz rămase către bloc nu mai târziu de 2027, iar mai mult de 12 mari cumpărători europeni au dat în judecată Gazprom pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Dar amintirile crizei energetice din 2022 sunt încă proaspete în minte, iar unii par tentați să revină la o dietă bazată pe gaz rusesc ieftin.
Țări precum Austria, Slovacia și Ungaria se numără printre cele care susțin că nu pot renunța rapid la dependența de gazul rusesc, chiar dacă au avut doi ani pentru a face planuri alternative. Desigur, fiecare dintre aceste țări ar putea asigura aprovizionarea din surse alternative, precum Norvegia, sau ar putea accesa piața globală a gazului natural lichefiat (LNG) prin intermediul unui număr tot mai mare de facilități de import care apar pe coastele Europei.
Adevăratul motiv ar putea ține de profiturile mari pe care le pot obține păstrând acordurile contractuale cu Rusia lui Putin, precum și de binecunoscutele tactici ale Kremlinului de corupție strategică și capturare a elitei pentru orice și oricine asociat cu energia rusă în Europa. Diferențele dintre importurile relativ mai ieftine de gaz rusesc și prețurile mai scumpe de pe piața europeană ar putea chiar să ajute Rusia să găsească noi clienți în UE și dincolo de aceasta.
Între timp, guverne prietenoase cu Kremlinul, precum cele din Ungaria și Slovacia, ar putea să își exercite puterea politică în încercarea de a presa Ucraina să prelungească contractul de tranzit cu Gazprom. Acest lucru implică riscuri clare legate de faptul că Rusia ar putea folosi vastul sistem ucrainean de transmisie a gazului pentru a-și reconstrui cota de piață în scădere în UE.
Cei mai puternici susținători occidentali ai Ucrainei trebuie să lupte împotriva acestui lucru. În același timp, ei trebuie să reziste și planului ascuns al Gazprom de a-și „curăța” gazul printr-un nou nod turcesc de gaze, așa cum au explicat subsemnații anul trecut. La fel, orice încercare de a reînvia conductele de export de gaz precum Nord Stream 1 și 2.
În acest sens, ar trebui luată în considerare de urgență introducerea de sancțiuni permanente de blocare din partea SUA și UE, pentru a se asigura că aceste conducte nu mai amenință niciodată securitatea energetică europeană.
Nu poate exista nicio revenire la business as usual cu Putin în ceea ce privește energia. Pentru binele obiectivelor de securitate energetică și națională ale Europei, în fața unui Kremlin tot mai agresiv, acesta este un rezultat pe care liderii transatlantici trebuie să-l evite cu orice preț. >>
