Nicuşor Dan: A început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Sursa: Facebook

Compania Municipală Eco Igienizare din Bucureşti a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB, a anunţat, duminică, primarul Nicuşor Dan, transmite Agerpres.ro.

Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22,00 – 5,00, pe întreg teritoriul Capitalei, în funcţie de condiţiile meteorologice, iar în fiecare seară de joi au loc în toate parcurile din Bucureşti, conform unui anunţ al său publicat pe Facebook.

‘Sunt vizate spaţiile verzi de pe aliniamentele stradale şi cele aferente blocurilor, parcurile, locurile de agrement, terenurile de sport, cimitirele, terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice şi de reşedinţă, terenuri aferente imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări, pieţe şi târguri agroalimentare etc”, se arată în postare.

Produsele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi, în concentraţia utilizată, nu pun în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor.

Compania Municipală Eco Igienizare a pus la dispoziţie numărul de dispecerat non-stop – 0752.041.898 – şi mail – [email protected], unde cetăţenii pot face sesizări şi reclamaţii în legătură cu apariţia oricăror focare de infestare în Capitală, arată sursa citată.

Sondaj Avangarde: Nicuşor Dan, primul în intenţiile de vot pentru Primăria Capitalei, urmat de Firea şi Piedone

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here