Gorghiu: Dn păcate, niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din penitenciare

Sursa: Facebook

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vor fi îmbunătăţite condiţiile din penitenciare şi a precizat că este nevoie de investiţii şi de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă, transmite News.ro.

Alina Gorghiu a declarat, vineri, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute împreună cu fostul ministru Cătălin Predoiu, că va merge să susţină în Parlament iniţiativele Ministerului Justiţiei.
“Voi merge la voturi, voi merge să susţin iniţiativele ministerului. Chiar luni este un moment important în Senatul României. Va avea loc votul pe un jalon asumat în PNRR – Codul Penal, Codul de Procedură Penală. Ştiţi că au făcut observaţii cei de la Curtea Constituţională, au fost integrate, se află la vot final în Senatul României şi am garanţia că şi în Cameră vor trece cele două iniţiative foarte importante în această sesiune parlamentară. În afară de resursa umană, să ştiţi că e la fel de importantă şi resursa materială”, a declarat Alina Gorghiu.
Ea a precizat că doreşte să vadă cum funcţionează instanţele şi care sunt condiţiile care trebuie îmbunătăţite.
“Mă voi strădui să ies din minister cât de mult se poate pentru a vedea la faţa locului cum funcţionează instanţele, care sunt condiţiile care trebuie îmbunătăţite cu siguranţă, ce se întâmplă în penitenciarele din România, pentru că, din păcate, niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din penitenciare. Ştiţi foarte bine deciziile CEDO. Ca atare, voi încerca să ies din minister şi să văd la faţa locului toate aceste lucruri. E nevoie de investiţii, e nevoie de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă şi va fi nevoie de foarte mult dialog cu asociaţiile profesionale, cu cei din sistem. Mă bazez aici pe suportul permanent pe care domnul vicepremier ni-l va acorda şi pe suportul colegilor din Parlament, cu care sper că voi avea în continuare o colaborare”, a explicat ministrul Justiţiei.
Întrebată care este cel mai important proiect pe care şi-l asumă ca ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu a răspuns: “Miza pe care o am este ca, la finalul mandatului, această instituţie numită Justiţia din România să nu mai fie privită ca una distantă, ca una rece, ca una greu accesibilă, ci ca o instituţie care vine în întâmpinarea cetăţeanului atunci când are nevoie de ea”.
Gorghiu a precizat că nu a venit la un minister uşor şi că nu are lucruri uşor de rezolvat.
“Fiecare discuţie o vom face pe rând. Astăzi este primul dialog pe care îl am făcut cu domnul vicepremier şi cu resursa din Ministerul Justiţiei şi vă asigur că voi face informări de fiecare dată când veţi avea nevoie sau va fi necesar pe toate capitolele şi ştiu că sunt foarte, foarte multe lucruri sensibile. Am pornit de la premisa că nu vin la un minister uşor, nu am lucruri uşor de rezolvat, dar am speranţa că le putem discuta pe toate şi cu foarte mult dialog, şi cu voinţă şi cu sprijin din partea Guvernului şi din Parlament, vom reuşi să rezolvăm şi să trecem peste aceste momente”, a mai declarat Alina Gorghiu.

 

VIDEO | Neacşu: Gazoductul Tuzla-Podişor va contribui semnificativ la creşterea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale a României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here