Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că PSD a reuşit să impună pachetul de solidaritate în integralitate, el adăugând că rămâne, totuşi, un semn de întrebare, pentru că a fost nevoie de multă tensiune şi, până la urmă, s-a ajuns la soluţia propusă de PSD. Grindeanu a anunţat că amendamentul privind scutirea de CASS pentru categoriile defavorizate va fi scoasă din proiectul de buget şi se va merge pe calea legislativă, în Parlament. El a mai spus că este convins că şi schemele legate de scumpirile la pompă vor fi acceptate, dar ar avea dorinţa ca viteza să fie mai mare în luarea deciziei, relatează News.ro.
”Ca preşedinte al Partidului Social-Democrat, mă declar satisfăcut de şedinţa coaliţiei. PSD a reuşit să impună pachetul de solidaritate în integralitate, ceea ce este un lucru bun nu pentru Partidul Social-Democrat, ci pentru pensionari şi pentru copiii cu dizabilităţi. Rămâne, totuşi, un semn de întrebare, cel legat de faptul că, la fel ca şi în alte situaţii, când noi am venit cu o propunere, a fost nevoie de multă tensiune şi, până la urmă, s-a ajuns la soluţia propusă de PSD şi pot să vă dau exemplu, pachetului de relansare economică, noi l-am propus undeva în septembrie, aşa cum bine ştiţi, şi a fost aprobat după şase luni”, a spus Grindeanu la Parlament, după şedinţa coaliţiei.
El a precizat că a trebuit să parcurgă toate aceste proceduri, dar e bine că se termină cu bine.
”Sunt convins, într-un final, că şi schemele, de exemplu, propuse de Ministrul Energiei şi de Ministrul Agriculturii legate de scumpirile la pompă, tot aşa vor fi acceptate. Aş avea dorinţa ca viteza, atunci când vine vorba de propunerea PSD de decizii în cadrul coaliţiei, să fie una mai mare, pentru că e bine pentru români, nu pentru alţii”, a mai spus Grindeanu.
Liderul PSD a mai spus că, legat de proiectul privind CASS-ul, că vor merge pe circuit legislativ, acum fiind la Camera Deputaţilor.
Întrebat dacă măsura va fi retrasă din proiectul de buget, Grindeanu a confirmat că amendamentul respectiv va fi retras.
Grindeanu: Am insistat să se stea oricât e nevoie, astăzi, mâine, iar până la sfârşitul săptămânii să avem aprobat bugetul / N-a existat acord în coaliţie să fie bugetul în forma asta
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că a insistat să se stea oricât e nevoie, astăzi, mâine, iar până la sfârşitul săptămânii să avem aprobat bugetul iar apoi, rapid trebuie să se discute despre variantele propuse de Ministrul Energiei privind criza carburanţilor. Grindeanu a ţinut să precizeze că nu a existat acord în coaliţie să fie bugetul în forma asta, pentru că el a anunţat că PSD-ul nu va renunţa la pachetul de solidaritate.
”Astăzi şi mâine probabil vom fi foarte prinşi în Parlament şi cei din Guvern şi coaliţia cu adoptarea bugetului. Ţin să vă spun că am insistat să se stea oricât e nevoie, astăzi, mâine, iar până la sfârşitul săptămânii să avem aprobat bugetul. Asta a fost o altă cerinţă a mea”, a declarat liderul PSD, la Parlament, după şedinţa coaliţiei.
Grindeanu a anunţat că, după finalizarea bugetului, rapid trebuie să se discute despre variantele propuse de Ministrul Energiei şi găsite rapid soluţii privind preţul carburanţilor.
”Nu vreau să mai trec prin experienţe de tipul pachetului de relansare, când PSD-ul a venit şi a propus în septembrie acest pachet şi a fost aprobat în februarie”, a menţionat Grindeanu.
Liderul PSD a ţinut să precizeze că nu a existat un acord în coaliţie pe forma de buget care a ajuns în Parlament, fără măsurile PSD.
”Eu am anunţat public, dacă vorbim de buget, că PSD-ul nu va renunţa la pachetul de solidaritate. Atunci, dacă noi am anunţat acest lucru public şi am anunţat şi în coaliţie acest lucru, înseamnă că n-a existat acord în coaliţie să fie bugetul în forma asta”, a mai spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu spune că va continua consultarea în PSD privind analiza guvernării: Nu e niciun fel de schimbare / Despre schimbarea premierului Bolojan: Astăzi, în coaliţie, nu s-a vorbit
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că consultarea din PSD privind guvernarea continuă şi nu e niciun fel de schimbare. Despre schimbarea premierului Bolojan, liderul PSD a menţionat că astăzi, în coaliţie, nu s-a vorbit despre acest lucru.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat cum comentează declaraţia preşedintelui României că această coaliţie este condamnată să guverneze împreună.
”Nu ştiu, mi-e greu să fac predicţii de acest tip. Nu aşa se pune problema. Eu ce am anunţat în urmă cu câteva săptămâni, aşa cum bine ştiţi, că noi avem anumite propuneri de la care nu abdicăm, că nu facem înţelegeri în afara coaliţiei, pentru că era foarte simplu să facem înţelegeri, aşa cum ştiţi, în Parlament, ieri, de exemplu, cu grupul AUR. Nu le-am făcut, ne-am păstrat punctul de vedere şi, într-un final, înţelepciunea celorlalţi din coaliţie pare că a revenit”, a arătat liderul PSD.
Sorin Grindeanu a fost întrebat şi dacă se mai vorbeşte despre schimbarea lui Ilie Bolojan.
”Astăzi, în coaliţie, nu s-a vorbit”, a răspuns preşedintele PSD.
Sorin Grindeanu a mai arătat că, legat de consultarea din partid, sunt lucruri pe care le-a anunţat la începutul lunii decembrie şi nu s-a anulat absolut nimic.
”Vorbim de o consultare pe care o să facem în interiorul PSD-ului, după aprobarea bugetului. Nu e niciun fel de schimbare”, a explicat el.
”Noi vom face ceea ce am anunţat la începutul lunii decembrie. Noi facem o evaluare, nu pe buget, noi facem evaluarea participării la guvernare. Şi asta am anunţat la începutul lunii decembrie. Această evaluare cuprinde şi modul în care a fost construit bugetul, evident. Cuprinde toată această perioadă. Cuprinde şi începe evaluarea, în primul rând, cu noi, cu ministrii PSD şi după aceea cu întreaga activitate parlamentară”, a mai spus Sorin Grindeanu.














