Un atac informatic care a vizat în 2024 Transport for London (TfL), operatorul rețelelor de transport din Londra, a dus la furtul datelor a zece milioane de pasageri, a dezvăluit vineri radioteleviziunea britanică BBC, preluată de AFP, citată de Agerpres.
TfL, care asigură cinci milioane de călătorii pe zi doar cu metroul londonez, a explicat agenției că în septembrie 2024, când a avut loc incidentul, i-a informat pe toți pasagerii pentru care avea adrese de e-mail despre ‘posibilitatea să fi fost furate anumite date’. Compania nu a confirmat însă amploarea uriașă menționată de BBC.
Postul respectiv afirmă că a obținut acces la datele sustrase, datorită unei surse din mediul pirateriei informatice. Ar fi bvorba de nume, adrese de e-mail, adrese fizice și numere de telefon pentru circa zece milioane de oameni.
Atacul nu a afectat serviciile de transport, dar grupul de hackeri a recunoscut atunci că a consultat, cu efect ‘foarte limitat’, datele personale ale clienților.
Un purtător de cuvânt al TfL a afirmat vineri că operatorul a identificat doar circa 5000 de clienți care au avut nevoie de asistență, deoarece știa că pentru aceștia există informații bancare pentru eventuale rambursări.
Anul trecut, în urma anchetei incidentului, au fost inculpați în justiția britanică doi bărbați care la data atacului aveau 18, respectiv 19 ani. Ei sunt suspectați de apartenență la un grup de infractori online cunoscut ca Scattered Spider. Procesul urmează să înceapă în iunie.
În Regatul Unit au mai avut loc în ultimii ani și alte atacuri informatice de mare amploare, reamintește AFP. În 2021 și 2022, a fost vizată Comisia Electorală, de unde, conform autorității britanice pentru protecția datelor ICO (Information Commissioner’s Office – Oficiul comisarului pentru informații, n. red.), un ‘actor rău intenționat’ a accesat registrele electorale cu date de la 40 de milioane de alegători. Anul trecut, hackerii au atacat lanțuri de magazine cum ar fi Marks & Spencer și Harrods, precum și producătorul de automobile Jaguar Land Rover, care a fost nevoit să își întrerupă operațiunile timp de o lună.
Un dezastru provocat de inteligența artificială e tot mai aproape














