Hamas îndeamnă oamenii să protesteze vineri, la nivel mondial, în sprijinul Fâşiei Gaza

Un reprezentant al mişcării islamiste palestiniene Hamas a cerut organizarea vineri de proteste la nivel mondial în sprijinul Fâşiei Gaza, relatează miercuri dpa.

„Facem apel la poporul nostru palestinian şi la poporul naţiunii arabe şi islamice să organizeze manifestaţii în toate oraşele (…) vinerea viitoare”, a declarat miercuri, la Beirut, reprezentantul Hamas în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Proteste împotriva „masacrelor, crimelor de război şi genocidului din Gaza” vor continua şi duminică, a adăugat el.

Hamas, care guvernează Fâşia Gaza şi este clasificată drept organizaţie teroristă de către Israel, Uniunea Europeană şi Statele Unite, a cerut expulzarea tuturor ambasadorilor israelieni din ţările arabe şi islamice şi încetarea tuturor eforturilor diplomatice pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul.

Atacuri coordonate asupra Israelului lansate de Hamas din Gaza, din 7 octombrie, au ucis aproximativ 1.400 de oameni în Israel, marea majoritate dintre ei civili, în ceea ce a fost descris drept cea mai mare catastrofă din istoria Israelului.

De atunci, Israelul atacă ţinte Hamas din Fâşia Gaza cu lovituri aeriene. Cel puţin 3.478 de palestinieni au fost ucişi de la începutul acestui conflict, majoritatea civili, potrivit autorităţilor locale, care nu precizează dacă acest bilanţ include sutele de morţi după ce o rachetă a căzut peste spitalul Ahli Arab.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here