Premierul Ilie Bolojan va avea miercuri seară, la Palatul Victoria, o întâlnire informală cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, potrivit Agerpres.
Dogioiu a precizat, într-o conferință de presă, că în cadrul întrevederii, care va avea loc la solicitarea șefului Guvernului de la Budapesta, urmează să fie abordate subiecte privind colaborarea dintre cele două țări.
Preşedintele CMR: Pachetul de măsuri pe sănătate își propune o creștere a calității actului medical













