Scandalul ilustrează un adevăr puțin cunoscut despre Rusia: serviciile secrete sunt construite pe o profundă neîncredere în oamenii obișnuiți, scriu Irina Borogan și Andrei Soldatov, într-o analiză CEPA.
<< Când trei ofițeri FSB din Moscova au fost arestați sub acuzația de a fi primit mită în valoare de peste 5 miliarde de ruble (55,2 milioane de dolari), acest lucru nu a constituit o surpriză majoră. Numele direcției din care făceau parte toți cei trei ofițeri sugerează că acest scandal este considerat a fi ceva recurent.
Cei trei erau membri ai Direcției M din FSB (care este destinată combaterii corupției din Ministerul de Interne, Ministerul Situațiilor de Urgență și Ministerul Justiției). Aceștia erau implicați într-o anchetă în curs împotriva celui mai mare distribuitor de electronice din țară, Merlion, și au decis să șantajeze compania, promițând închiderea anchetei în schimbul unei sume de bani.
Cazul reprezintă cel mai mare scandal ce a afectat FSB din 2019, când trei ofițeri din unitatea de supraveghere bancară a serviciului de informații, cunoscută drept Departamentul K, au fost închiși sub acuzații de corupție și șantaj, după ce fuseseră găsite 199 de milioane de dolari, în numerar, în casele lor și ale părinților lor.
Acum este rândul Direcției M.
Cei trei agenți FSB sunt acuzați că au acționat în colaborare cu un ofițer superior din Comitetul de Investigare, care supraveghează urmările penale. Acuzatul este Serghei Romadanovski, un membru al elitei de securitate ruso-sovietică.
Tatăl său a fost Constantin Romadanovski, un ofițer de rang înalt în KGB și apoi în FSB, apropiat de Putin. Ultima sa poziție a fost aceea de ministru al Migrației. La un moment dat în cariera sa, Romadanovski Sr. a supervizat, de asemenea, activitatea anticorupție în Ministerul de Interne și FSB.
Prin urmare, să fie acestea doar evenimente izolate sau există un model? Într-adevăr, există un model.
Acestea sunt caracteristici ale regimului Putin, care se repetă în mod constant. Și, într-adevăr, sunt aproape inevitabile, deoarece își au originea în cultura guvernării sovietice care încă determină guvernarea Rusiei.
Partidul lui Lenin visase la revoluție în Germania, nu în Rusia înapoiată. În marea lor schemă globală, bolșevicii vedeau Rusia ca un impuls pentru declanșarea unei revoluții la nivel mondial.
Limba de lucru a Comintern – mișcarea comunistă internațională globală, cu sediul în Moscova – era germana, nu rusa. Pe ruși, bolșevicii nu îi priviseră niciodată cu o înaltă considerație: în mulțimea vizată de Lenin, țăranii ruși needucați nu puteau concura niciodată cu proletariatul german avansat. Și asta însemna că nu aveau încredere în ruși.
Disprețul și neîncrederea bolșevicilor față de poporul rus nu au dispărut niciodată. Oficialii sovietici i-au privit întotdeauna cu un soi de dispreț pe oamenii pe care-i guvernau.
Ei nu credeau în bunăvoința poporului: erau profund convinși că oricare cetățean rus, în orice moment, ar putea să devină în mod spontan nebun sau să se îmbete, să distrugă echipamentul la locul de muncă sau să intre în contact cu un străin periculos și să expună secretele de stat. Oamenii erau nesiguri și, astfel, trebuia să fie ținuți sub un control strâns.
Dar cum să faci acest control eficient? Bolșevicii au descoperit rapid că cea mai bună metodă era teama, un neîncetat sistem de intimidare, cu un arsenal care includea totul, de la spionaj extins asupra populației la ucidere în masă. În deceniile următoare, metoda – controlul prin intimidare – a rămas aceeași; doar instrumentele au variat, de la represiuni în masă la abordările mai sofisticate adoptate de KGB.
Metodele KGB se bazau pe premisa că poporului rus, speriat, trebuie doar să-i reamintești ce se poate întâmpla cu cetățenii obișnuiți sub stăpânirea sovietică (epurările staliniste au fost un exemplu util) pentru a-i determina să respecte regulile. Pentru aceasta, cea mai bună opțiune era omniprezența agenților KGB pe post de controlori ai societății.
Desigur, această abordare nu a funcționat niciodată corespunzător – Uniunea Sovietică era renumită pentru corupția răspândită, când furtul din întreprinderea la care lucrai nu era considerat de către cetățenii obișnuiți chiar un delict. De unde și proverbul popular din anii 1960-1980: „La angajatul tău tu ești șeful, nu oaspetele, așa că simte-te liber să furi fiecare cui”.
Când a ajuns la putere, Putin a adoptat cu entuziasm abordarea sovietică. Încă din prima zi a crezut ferm că un FSB omniprezent i-ar oferi controlul pe care îl dorea.
Paranoia din era sovietică despre spionii occidentali care complotau să distrugă fabricile sovietice a fost de folos. Cân a fost directorul FSB, Putin a extins masiv departamentele responsabile de controlul a diverse domenii ale economie și societate și – vorba vine – pentru a prinde trădătorii care lucrau pentru distrugerea Rusiei.
Li s-au dat nume sofisticate, precum Direcția de Susținere a Contrainformațiilor pentru Întreprinderi Industriale (Direcția P); Direcția de Susținere a Contrainformațiilor pentru Transporturi (Direcția T); Direcția de Susținere a Contrainformațiilor pentru Sistemul Financiar (Direcția K); Direcția de Susținere a Contrainformațiilor pentru Ministerul de Interne, Ministerul Situațiilor de Urgență și Ministerul Justiției (Direcția M).
În realitate, activitatea acestor departamente ale FSB nu a avut niciodată în vedere prinderea spionilor străini, ci mai degrabă controlul și supravegherea, faptul de a fi ochii și urechile lui Putin în întreprinderi sau ministere importante. Ofițeri ai direcțiilor menționate mai sus au fost repartizați în organizații din întreaga țară – de la ministerele din Moscova, la companiile din Extremul Orient.
Acest lucru, desigur, a generat propriile probleme. În timp ce populația era liniștită, sistemul a creat o clasă de oameni (aproape toți bărbați) cu puteri aproape nelimitate, însărcinați în principal să adune materiale compromițătoare despre entitatea pe care erau repartizați să o supravegheze.
Nu a fost surprinzător faptul că acest sistem dezastruos a devenit incubatorul unor niveluri uluitoare de abuz; cei mai corupți ofițeri FSB provin din direcțiile mai sus numite.
Sistemul de control al lui Putin, bazat pe un FSB omniprezent, a eșuat complet. Prea mult din noua sa nobilime este putredă de șpagă. Agenții cu ochi de oțel ai statului au fost distrași de puterea necontrolată și de oportunitățile de auto-îmbogățire.
Precum Bourbonii din Franța prerevoluționară, regimul are forța de a continua, dar îi lipsește înțelepciunea de a învăța din greșelile sale. >>
