Indonezia: Cel puţin 16 morţi după ce un camion s-a izbit de o stâncă

Sursa: Pexels, archive

Cel puţin şaisprezece persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, miercuri, când un camion s-a izbit de o stâncă în provincia Papua de Vest din Indonezia, a declarat poliţia, conform Le Figaro, preluat de News.ro.

Camionul care transporta 29 de persoane se îndrepta prin Munţii Arfak spre capitala provinciei Manokwari, când şoferul a pierdut controlul volanului, în jurul orei locale 2.00 (20.00, ora României, marţi), potrivit poliţiei regionale.

”Suspectăm o defecţiune a frânei, camionul a pierdut aderenţa, iar şoferul a pierdut controlul vehiculului”, a declarat Andre Manuputty, şef adjunct al unităţii provinciale de poliţie rutieră, pentru Metro TV.

Printre victime se numără un copil.

Când serviciile de urgenţă au ajuns la locul accidentului, aproximativ două ore mai târziu, au văzut corpuri împrăştiate, care în urma impactului fuseseră aruncate din camion, a descris la Metro TV responsabilul local al echipei de salvare.

Printre victime se numără un copil în timp ce alte 13 persoane au fost rănite, unele grav, şi sunt internate, a adăugat Andre Manuputty. Drumul, abrupt şi fără iluminare bună, era deosebit de periculos, a mai spus oficialul.

Accidentele rutiere sunt frecvente în arhipelagul de 270 de milioane de oameni, unde întreţinerea vehiculelor lasă de dorit, iar reglementările rutiere sunt adesea ignorate.

În februarie, 13 persoane au fost ucise şi alte zeci au fost rănite când un autobuz care transporta angajaţii unei fabrici într-o vacanţă la plajă pe insula Java, s-a prăbuşit. În martie 2021, un autobuz care transporta zeci de pasageri s-a prăbuşit într-o râpă din Provincia Java de Vest, iar 29 de persoane au decedat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here