Interlopi din Vaslui, membri aur. Bulibașa clanului Sandu: „Trăiască partidul nostru AUR”

Bulibașa din Murgeni (Vaslui), Petrea Sandu, anunță că este membru al AUR, alături de cei care fac parte din clanul său. Clanul Sandu din Murgeni este vizat de numeroase dosare penale, fiind implicat și în dese scandaluri publice violente.

„Trăiască PARTIDUL NOSTRU AUR. ÎMPREUNĂ CU NEAMUL MEU EU PREȘEDINTELE PARTIDULUI AUR”, a anunțat bulibașa din Murgeni pe Facebook, prezentând fotografii în care apare în față unui banner cu AUR.

În luna august a acestui an, în plină pandemie, membrii clanului Sandu s-au luat la bătaie cu soldații unui alt clan, provocând un scandal cu reverberații naționale. Celor două clanuri s-au luptat cu bâte, răngi și lopeți, mai multe persoane ajungând la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Printre răniți se află și șeful clanului Sandu, anunță Antena 1. Atunci, Murgeniul a fost declarat zona specială de siguranță publică.

În urmă cu doi ani, fiul bulibașei de Murgeni a ajuns după gratii împreună cu un prieten pentru comiterea a șapte fapte penale. Cei doi au pus la punct o afacere cu acte false.

Zeci de polițiști și jandarmi din cadrul IPJ Vaslui au descins, în urmă cu doi ani, la primele ore ale dimineții, la palatul bulibașei din Murgeni, Petrea Sandu, anunță Vremea Nouă.

Fiul acestuia, Victor Ciobotaru Sandu, de 18 ani, și un minor din Murgeni, Ionuț Siminoc, de 17 ani, erau bănuiți că au înșelat toate companiile de telefonie mobilă din România și au achiziționat, cu acte false, zeci de telefoane de ultima generație, dar și alte firme de aparatură electronică, de unde au achiziționat cu acte false, în rate, laptopuri, imprimante de ultima generație, televizoare LCD.

Toate acestea au fost cumpărate pe firme care nu există, cu ajutorul unor adeverințe și ștampile false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here