Iohannis a promulgat legea care prevede reducerea numărului de ore la școală și combaterea bullying-ului

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că numărul disciplinelor studiate de elevi este în medie de 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.

Până acum, legea prevedea că numărul de ore minim şi maxim este stabilit de ministrul Educaţiei prin ordin de ministru.

Astfel, în prezent, elevii de la clasa pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână, iar elevii de la clasele I-III au maximum 21 de ore și la a IV-a, 22 de ore. La Gimnaziu, maximm de ore este de 30 pe săptămână la clasa a V-a și ajunge la 34 de ore la clasa a VIII-a.

De asemenea, legea promulgată luni de președintele României mai modifică Legea Educației prin introducerea un nou articol, care urmărește combaterea bullying-ului în școli.

„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, se arată în noul articol de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here