Iohannis, după semnarea declaraţiei comune UE-NATO: România susţine cu tărie consolidarea securităţii şi prosperităţii spaţiului euro-atlantic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, pe Twitter, după semnarea Declaraţiei comune privind Cooperarea UE-NATO, că România susţine cu tărie consolidarea securităţii şi prosperităţii spaţiului euro-atlantic, pe baza complementarităţii UE-NATO şi a unei viziuni comune pentru un viitor paşnic, transmite News.ro.

”Salut cea de-a 3-a Declaraţie comună privind Cooperarea UE-NATO”, spune preşedintele Klaus Iohannis în mesaj.

Şeful statului arată că ”România susţine cu tărie consolidarea securităţii şi prosperităţii spaţiului euro-atlantic, pe baza complementarităţii UE-NATO şi a unei viziuni comune pentru un viitor paşnic”.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, preşedinţii Consiliului European Charles Michel şi Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen semnează marţi, la sediul Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles, Declaraţia Comună de Cooperare NATO-UE, anunţă alianţa pe site.”Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a apropiat UE şi NATO.

Prin Declaraţia de azi (luni), vrem să ne aducem cooperarea la nivelul superior, pentru a asigura pacea şi stabilitatea”, a declarat preşedintele Consiliului European Chalres Michel.

”De la începutul Războiului rus în Ucraina, cooperarea UE-NATO a devenit mai puternică”, a declarat preşedinta CE Ursula von der Leyen. ”Astăzi (marţi), prin noua Declaraţie Comună, ne aducem parteneriatul la un ou nivel”, a subliniat ea. ”Ne vom adânci cooperarea şi o vom extinde la domenii noi”, anunţă preşedinta Comisiei.

Statele NATO, discuții despre ţinta privind cheltuielile militare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here