Ionuț Cristache, scos din prime-time. Emisiunea va fi la altă oră pe TVR

Emisiunea România 9, realizată de Ionuţ Cristache, va fi mutată de la ora 21.00. În noua grilă de programe, emisiunea este la altă oră, transmite Paginademedia.ro.

Ionuţ Cristache apare în continuare cu emisiunea România 9 la postul public TVR 1, însă noua grilă de vară nu îl mai menţine de la ora 21.00, ora „tradiţională” a emisiunii.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, în grila TVR 1 aprobată de Comitetul Director în urmă cu câteva zile, România 9 va fi difuzată de postul public de la ora 17.00.

În noua grilă, Ionuţ Cristache va fi pe post între orele 17.00 şi 18.00, de luni până joi. Ionuţ Cristache este plasat imediat după emisiunile despre minorităţi (Emisiunea în limba Maghiară luni şi marţi, Convieţuri – miercuri şi Akzente – joia).

La ora la care era pe post Ionuţ Cristache, de la ora 21.00, pe TVR 1 va fi difuzată Tema zilei, în prezent rubrică de talk-show dată în timpul Telejurnalului, în jurul orei 20.30.

În luna aprilie, înainte de demiterea conducerii TVR în frunte cu Doina Gradea, Ionuţ Cristache declara pe post că emisiunea lui este „hărţuită politic”, după ce deputatul Gigel Ştirbu a spus despre România 9 că este o „hazna„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here