Japonia impune testarea vizitatorilor care provin din China continentală

Sursa: Pixabay

Japonia urmează să impună teste Covid-19 vizitatorilor săi din China continentală – începând de vineri -, a declarat marţi premierul Fumio Kishida, în urma anunţului Beijingului cu privire la ridicarea carantinei obligatorii la sosirea pe teritoriul chinez, relatează AFP.

Vizitatorii care vin din China urmează să fie, astfel, singurii obligaţi să se testeze în mod automat Covid-19, la fel ca orice alt călător care prezintă simptome la sosirea pe teritoriul japonez.

Există ”informaţii potrivit cărora infecţiile se răspândesc rapid” în China, a justificat în faţa presei Fumio Kishida.

Este ”dificil să se stabilească cu precizie situaţia (în China), din cauza unor divergenţe importante între autorităţile centrale şi locale, dar şi între Guvern şi sectorul privat”, a subliniat el.
”Acest lucru generează o îngrijorare tot mai mare în Japonia”, a insistat premierul niponâ.

China a anunţat luni că pune capăt, începând din 8 ianuarie, carantinei obligatorii la sosirea pe teritoriul chinez, ultimul vestigiu al măsurilor drastice împotriva pandemiei Covid-19, în vigoare din 2020.

Însă ieşirea din această strategie ”zero Covid”, de la începutul lui decembrie, a fost urmată de o creştere îngrijorătoare a infecţiilor în China.

Autorităţile chineze au încetat, de duminică, să mai publice date zilnice despre situaţia sanitară.

Datele oficiale erau tot mai criticate, din cauza discrepanţei tot mai mari faţă de numărul infecţiilor şi morţilor, devenită flagrantă.

În cazul în care sunt testaţi pozitiv Covid-19 la sosirea în Japonia, călătorii care provin din China vor fi plasaţi în carantină pe o perioadă de şapte zile, în stabilimente prevăzute în acest sens.

Numărul zborurilor din China continentală către Japonia urmează să fie limitat, a anunţat Fumio Kishida.

Japonia s-a redeschis în întregime vizitatorilor străini, la începutul lui octombrie, după doi ani de cvasi-închidere a frontierelor, din cauza pandemiei Covid-19.

În noiembrie, 934.500 de vizitatori străini au sosit în Japonia, reprezentând aproximativ 40% din nivelul din 2019, înaintea pandemiei.

În 2019, vizitatorii din China continentală au reprezentat 30,1% din totalul vizitatorilor străini în Japonia.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here