<< Navalnîi s-a dus pe deplin conștient către suferință și moarte. Nu am niciun dubiu că, întorcându-se în Rusia, înțelesese că șansele de a rămâne liber erau minime. Poate că nu se aștepta la o duritate fără limite, dar cu siguranță era pregătit pentru închisoare >>, scrie Leonid Gozman, pentru Novaia Gazeta Europa.
<< Am fost doar superficial familiarizat cu el, aș putea doar să speculez cu privire la motivațiile sale. Dar cred că, în afara speranței că întoarcerea lui și posibila sa arestare vor servi drept declanșator pentru schimbare, a fost condus și de sentimentul propriei demnități – dorința, imposibilitatea de a ceda în fața Răului. Viktor Frankl spunea că sentimentul propriei demnități este profund înțelept chiar și în momentul execuției. Am văzut intervențiile lui Navalnîi în instanță, i-am citit scrisorile – și-a păstrat până la sfârșit acest sentiment al propriei demnități, pe care mulți nu-l cunosc.
El, evident, își vedea viața în contextul istoriei, se simțea în dialog cu ea, simțea misiunea și destinul său. Și era demn de această misiune.
Discuțiile despre faptul că nu ar fi trebuit să se întoarcă, în afară de faptul că sunt nepotrivite, sunt și lipsite de înțelegerea a ceea ce îi motivează pe eroi.
Avea doar 47 de ani. Într-o altă țară și cu o altă strategie de viață, ar fi trăit încă foarte mult. Dar e vorba de țara noastră, iar strategia – iat-o, aceasta a fost. Prin urmare, el a murit. Moartea sa nu a fost însă în zadar, la fel cum nu au fost în zadar nici execuțiile sau arderea pe rug a drepților și eroilor diferitelor popoare, de-a lungul întregii istorii omenești. Fără sacrificiul lor, istoria omenească ar fi fost alta – una mult mai rea. Încă și mai înfricoșătoare.
Toți nemernicii care încearcă să spele conducerea Rusiei spun deja că l-au omorât americanii, iar conducătorului rus, spun ei, nu îi convenea asta tocmai în ajunul alegerilor. Așadar, ei nu ar fi avut nevoie să-l otrăvească. Dar ei îl urau. Și în acest sistem politic, nu există amortizor între emoțiile conducătorilor și acțiunile lor. S-ar putea ca nici președinților SUA sau Franței să nu le placă de cutare, dar nu ar putea să-l închidă în închisoare sau să-l ucidă. Dar la noi se poate. Doar pentru că vor. Presupun că Navalnîi nu își făcuse iluzii în legătură cu ei.
Sunt sigur că, aflându-se chiar și în acele condiții teribile în care îl țineau, nu a regretat că s-a întors. L-au ucis, dar el i-a învins. >>
