Le Figaro: Macron se duce de urgenţă „în această seară” în Noua Caledonie pentru a încerca să calmeze spiritele / Insula, cuprinsă de revolte

Sursa: Flickr

La mai mult de o săptămână de la începutul revoltelor violente care au făcut deja şase morţi în Noua Caledonie, teritoriu francez de peste mări, preşedintele Emmanuel Macron a decis să plece marţi de urgenţă în capitala Noumea în încercarea de a pune bazele unui dialog, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

„Va pleca în această seară pentru a stabili o misiune” de dialog, a anunţat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Prisca Thévenot, după un consiliu de miniştri.

Deocamdată nu au fost date detalii despre natura acestei „misiuni”, care atrage deja critici aprinse în arhipelagul din Pacific. „Detaliile precise vor fi comunicate de Palatul Élysée în timp util”, a declarat secretarul de stat Prisca Thévenot. „De o săptămână, statul face tot posibilul pentru a restabili ordinea”, a dat ea asigurări, estimând că „situaţia nu este chiar normalizată, dar se îmbunătăţeşte”.

Deplasarea surpriză a lui Emmanuel Macron perturbă deja programul său şi al executivului. Miercuri, la Caen, şeful statului trebuia să prezideze o ceremonie naţională pentru omagierea celor doi gardieni de penitenciar ucişi săptămâna trecută în timpul unei evadări. În cele din urmă, la ceremonie va fi prezent premierul Gabriel Attal, a precizat Prisca Thévenot.

AUSTRALIA ŞI NOUA ZEELANDĂ ÎŞI EVACUEAZĂ CETĂŢENII

Australia şi Noua Zeelandă au început marţi să-şi evacueze cetăţenii din Noua Caledonie, avioanele guvernamentale sosind pe teritoriul francez care de o săptămână este cuprins de revolte violente, provocate de schimbări în legea electorală operate de guvernul de la Paris, relatează Reuters.

Înaltul Comisariat al Franţei în Noua Caledonie a declarat marţi că aeroportul rămâne închis pentru zborurile comerciale şi că va desfăşura armata pentru a proteja clădirile publice.

Aproximativ 3.200 de persoane aşteptau să părăsească sau să intre în Noua Caledonie, după ce zborurile comerciale au fost anulate din cauza tulburărilor care au izbucnit săptămâna trecută, a declarat guvernul local.

Turişti neozeelandezi, japonezi şi australieni au plecat însoţiţi de oficiali consulari pentru a ajunge la aeroport, au declarat marţi după-amiază personalul şi turiştii de la un hotel din Noumea.

Oficialii australieni au declarat că pasagerii sunt prioritizaţi în funcţie de necesităţi.

Peste 1.000 de jandarmi şi poliţişti din Franţa au fost trimişi în teritoriu, iar lor li se vor alătura alţi 600 de oameni, a declarat Înaltul Comisariat al Franţei.

Comisariatul a cerut rezidenţilor francezi care locuiesc în mod normal în afara Noii Caledonii să îşi înregistreze datele pentru a primi sprijin ca să se întoarcă acasă.

În urma tulburărilor din insulă, şase persoane au fost ucise, o serie de firme şi maşini au fost incendiate, magazinele au fost jefuite, iar pe şosele au fost ridicate baricade care împiedică accesul la medicamente şi alimente.

Camera de Comerţ a declarat că 150 de companii au fost jefuite şi arse.

Protestele au izbucnit săptămâna trecută, declanşate de furia populaţiei indigene Kanak din cauza unui amendament constituţional aprobat în Franţa, care ar schimba cine are dreptul de a participa la alegeri, ceea ce îi face pe liderii locali să se teamă că va fi diluat votul populaţiei Kanak.

Trei dintre cele şase persoane ucise în timpul tulburărilor au fost tineri kanak împuşcaţi de civili înarmaţi şi au existat confruntări între protestatarii kanak şi grupuri de autoapărare înarmate sau miliţii civile formate pentru a se proteja, a declarat Înaltul Comisariat al Franţei.

Partidele politice pro-independenţă spun că doresc ca guvernul francez să retragă reforma electorală înainte de a relua discuţiile, în timp ce Franţa a declarat că restabilirea ordinii este o condiţie prealabilă pentru dialog.

Un mort şi circa 30 de răniţi din cauza unor turbulențe puternice într-un avion pe ruta Londra – Singapore

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here