„Un om, unul singur, otrăvit, jignit, agresat și aruncat după gratii, încă mai are grijă de peste 140 de milioane de concetățeni amețiți și, indirect, de peste 40 de milioane de suflete mai mult decât chinuite, din țara vecină și sălbatic atacată”.
Rândurile de mai sus, scrise în 10 decembrie 2023, obligă acum la cea mai tristă actualizare: „Un om, unul singur, otrăvit, jignit, agresat, aruncat după gratii, OMORÂT (…)”.
În schimb, continuarea citatului rămâne de actualitate și valabilă pentru posteritate.
Prin moștenirea clădită în timpul vieții, Alexei Navalnîi va avea grijă, chiar și din lumea drepților, de cei „peste 140 de milioane de concetățeni amețiți”, de cele „peste 40 de milioane de suflete mai mult decât chinuite, din țara vecină și agresată”.
Desigur, problema cu cei „peste 140 de milioane” va fi, și din această nouă și atât de tristă perspectivă, aceeași ca înainte: că ei înșiși, „cei peste 140 de milioane”, nu sunt în stare să contribuie semnificativ la propria salvare și bunăstare.
Din capul locului, trebuie fixat cum se cuvine adevărul istoric: Alexei Navalnîi nu a murit de moarte bună, așa cum s-au căznit propagandiștii ruși să stabilească, iar oficialii puterii de la Moscova să confirme – ambele categorii dând dovadă de o suspectă promptitudine.
Adevărul istoric este acela că Navalnîi a fost ucis de un regim care pe de o parte face deja imposibilul pentru a ascunde și/sau altera detaliile și faptele, dar care în același timp va face tot posibilul să lase a plana senzația unei execuții la ordinul său.
Să nu ne mire această doar aparentă contradicție în termeni – regimul Putin a mai procedat astfel și în cazul Politkovskaia, în cazul Nemțov, în cazul Prigojin (mascând lichidarea acestora sub forma unor crime de drept comun ori accident aviatic).
În orice caz, contextul proxim și mai larg din jurul morții lui Alexei Navalnîi sugerează deja suficiente lucruri ce merită atenția.
Îl putem împărți în două:
1. În cazul particular al lui Navalnîi, tot de o crimă la comandă imputabilă personal dictatorului Putin e vorba chiar și dacă am lua de bună versiunea potrivit căreia declanșatorul ar fi fost trombul atât de timpuriu vehiculat de vuvuzelele puterii.
Cum așa?
Ei bine, tocmai având în vedere tratamentul special pe care Kremlinul i l-a asigurat de-a lungul timpului celui mai neînduplecat inamic al său (otrăvirea căreia, printr-o minune, Navalnîi îi supraviețuise, dar care a lăsat urme cel mai probabil teribile asupra organismului; plus cei trei ani de pușcărie, din care o treime petrecuți în regim de pedeapsă; celelalte două treimi marcate fiind de crunte privațiuni și de o cel puțin implicită vătămare fizico-psihică).
În Rusia lui Putin crima a fost învestită ca unealtă politică, element de discurs, medicament de creștere a potenței pentru un organism politico-ideologic slăbit, îmbătrânit, tarat.
Desigur, rămân în picioare alte două versiuni: cea în care trombul să fi pornit la drum în urma unei operațiuni sălbatice de tip Magnițki; și cea în care nu s-a desprins niciun tromb, dar operațiunea de tip Magnițki tot a existat, declanșând alte procese fiziologice letale.
Adevărul despre ce și cum a fost ultima clipă l-a urmat pe Navalnîi în mormânt, încăpățânat să-i rămână alături și în ceasul teribil al morții, așa cum îi stătuse răposatului de-a dreapta pe parcursul curajoasei vieți.
Ancheta autorităților ruse nu-l va scoate la iveală, căci e din start lipsită de credibilitate, iar orice eventuală anchetă ulterioară (cine știe când, cine știe dacă?), tot ar putea lăsa unele întrebări fără răspuns.
2. În acest punct, se deschide un orizont diferit de cel criminalistic, de mai sus – un dublu orizont politic și geopolitic.
Nu e nicidecum vorba de simple speculații, ci de a conecta câteva puncte stridente.
Alexei Navalnîi a fost ucis cu o lună înaintea alegerilor prezidențiale pe care Putin a dat semnale grele că le vrea câștigate cu orice preț.
A scos din joc orice candidat necultivat de sistem, oricât de slabe șanse ar fi avut acel candidat să îi blocheze rămânerea la Kremlin.
Iar cu câteva luni înainte, prevăzând probabil tocmai acest scenariu, Navalnîi a lansat, prin colaboratorii săi, o campanie de sabotaj la adresa lui Putin, invitându-i pe ruși să voteze orice alt candidat decât Putin (campanie care stătuse și la baza textului din decembrie, din care am citat la început). Poate că Navalnîi nu ar fi avut succes cu această metodă nici în martie 2024, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte ocazii, dar probabil că nici Putin nu a fost dispus de data asta să lase chiar și cel mai mic risc să-i tulbure somnul.
Prin crima săvârșită acum, nu e exclus ca dictatorul să fi avut în vedere un mesaj fără drept de apel pentru ruși: lăsați orice speranță, căci Rusia rămâne pe mai departe ceea ce a fost mereu – infern.
Apoi, uciderea lui Navalnîi poate a fost un mesaj putinist și pentru occidentali, iar dintre ei, cu predilecție pentru americani: nu mă joc, nu există limite, voi merge infinit mai departe decât vă imaginați; așadar, opriți-vă cu sprijinirea Ucrainei, căci nu veți fi dispuși să țineți ritmul pe care am de gând, iată, să îl imprim eu.
De altfel, decesul lui Alexei Navalnîi a fost anunțat în ziua care a deschis Conferința pentru Securitate de la München, moment în general de o masivă încărcătură geopolitică, dar cu una cu atât mai ridicată în contextul războiului în curs din Ucraina.
Iar calculul lui Putin poate fi simplu: dacă actuala administrație de la Washington nu s-ar lăsa înduplecată nici așa, atunci poate că manevra criminală va avea efect asupra alegătorilor americani care, în aceste condiții, s-ar putea orienta în număr suficient spre Donald Trump, la scrutinul din noiembrie. Căci Trump le promite deja americanilor tot ceea ce visează Putin: mai puțină Ucraină, mai puțină Europă, mai puțin NATO.
Iar dacă uciderea lui Navalnîi nu e suficientă pentru a-i face pe americani – administrație actuală și electorat în general – să îl lase în pace cu Ucraina, atunci poate că va funcționa amenințarea cu un război spațial și cu un aferent haos terestru, prin eventuala scoatere din uz a unor sateliți sau constelații de sateliți. Să fie pură întâmplare faptul că decesul lui Navalnîi este contemporan cu informațiile îngrijorătoare privind sporirea amenințării ruse din spațiu?
Nu în ultimul rând, pe frontul din Ucraina, Putin a dat în ultimele săptămâni semnale mai accentuate decât de obicei că nu are limite de niciun fel.
Cum și unde?
Prin aruncarea în luptă, la Avdiivka, a cărnii de tun la o rată de pierderi superioară chiar și recordului deja stabilit la Bahmut. Altfel spus: mesajul Moscovei e iarăși unul simplu: nicio limită la viețile ruși, nicio limită la echipamente, totul, orice și oricum pentru o victorie, fie ea și tactică, iar nu strategică.
Cu asta, Putin speră probabil să prelungească blocarea în Congres a ajutorului pentru Ucraina, cultivând ideea falsă că ar fi o risipă, că nu ar schimba situația de pe front. O idee falsă, întrucât rușii câștigă la Avdiivka tocmai pentru că ucrainenii nu mai au suficientă muniție. Și nu mai au întrucât există acest blocaj în Congresul SUA.
Dacă aceasta e logica lui Putin – și, având în vedere indiciile concrete de până acum, sunt slabe șanse ca lucrurile să nu stea astfel – atunci este de așteptat ca dictatorul rus să pregătească și alte „argumente” de calibru similar, dar dintr-o altă gamă, pentru a se asigura că este convingător, că lucrătura sa va avea efect.
Asta înseamnă că în următoarele săptămâni și luni rămase până la alegerile din SUA vor urma și alte operațiuni rusești „de mare angajament”.
Dar ce anume, câte, când exact și unde?
Avdiivka, arma din spațiu, Navalnîi – par eterogene, dar par și din același film.
Poate că următorul pas putinist va fi Republica Moldova. De ce n-ar fi?
Este o zonă de peste trei decenii incandescentă, având în vedere problema transnistreană și încăpățânarea cu care Moscova și-a păstrat trupele acolo. Apoi, retorica rusă din ultimele săptămâni, aspect bine subliniat în ultima vreme și de Institutul pentru Studiul Războiului, a escaladat după modelul folosit la invadarea Ucrainei în 2014 și 2022.
Republica Moldova este totodată un spațiu penetrat în mod istoric de serviciile ruse, iar anul trecut Chișinăul s-a confruntat cu tentative de lovitură de stat.
Totodată, Republica Moldova se află într-o vecinătate „premium” cu Ucraina, Transnistria oferă cap de pod deja existent, iar în prezent Chișinăul este pe curs de aderare la UE. Așadar, raționamentul moscovit nici că ar putea suna mai „adecvat”: dacă nu încerci să îl compromiți acum, atunci când?
Nu în ultimul rând, este o țară mică, slab înarmată, situată la periferia periferiei (din toate punctele de vedere – geografic, politic, economic), încă non-NATO și încă non-UE. Prin urmare, ar putea suna calculul Moscovei, de ce să nu încerci lărgirea fontului și într-un punct atât de vulnerabil, în apărarea căruia greii spațiului euroatlantic ar putea ezita să sară, iar vecinii par ei înșiși de un condiție modestă pentru provocări atât de vaste.
Probabil că Moscova se uită la Republica Moldova și ca la un teren de operațiuni potențiale care nu implică riscuri de neasumat, căci în caz de reușită și-ar deschide noi orizonturi, iar în caz de eșec nu vor exista costuri nesustenabile nici militar, nici economic, nici de imagine.
Privită izolat, uciderea lui Alexei Navalnîi reprezintă un act samavolnic și o tragedie fără margini. Privită în context, e de natură să livreze argumentele supreme pentru ca Rusia să fie îngropată în Ucraina. Până nu va fi, definitiv, prea târziu!
