Oare ce sentimente îl încearcă pe dictatorul „civilizat” al zilelor noastre, care, deși are drept de viață și de moarte asupra supușilor săi, e totuși nevoit ca la intervale regulate să organizeze alegeri cu damf de „libere și corecte”?
Ce cocktail de sentimente îl năpădesc atunci când, în cadrul unor scenete atent regizate, dar demne de Caragiale al nostru, trebuie să asiste la solicitări publice „intempestive” de a mai candida o dată, căci omul de rând pe care îl călărește non-stop și nonșalant de decenii, iată, pare că nu se satură niciodată de mesianica lui prezență?
Și cât de liniștit doarme dictatorul noaptea, la gândul că o banală eroare de soft sau o mică neglijență în serviciu din partea vreunul prăpădit de funcționar ori, de planificare din partea vreunui superficial tehnolog politic, îl poate scoate a doua zi dimineață câștigător cu 89% în loc de mai cucernicul 95 de procente? Sau, chiar mai demn de farsa universală în care joacă, cu un supranatural 102% în loc de omenesc prea omenescul prag aritmetic de 100%?
Adevărul indigest, pentru dictatorul care se vrea concomitent „modern”, longeviv și minimum frecventabil, este că masca democrației a devenit un accesoriu fundamental și de uz obositor de regulat.
Chiar dacă în toate celelalte aspecte ale cotidianului autocratic, dictatorul de azi se scaldă în oceanul limpede, imens și liniștit al continuității cu dictatorii strămoși, nevoia contemporană de legitimare la urne și de constantă revalidare democratică a puterii sale reprezintă o dureroasă ruptură cu trecutul. Ce bine era pe vremuri, când era suficient doar să lovești și să omori, fără a mai și mângâia din când în când pe creștet victima!
Pentru că ține să afișeze o fibră mai „domnească” și mai „modernă” decât omologi rudimentari contemporani, precum nord-coreeanul Kim Jong-un de pildă, Vladimir Putin se află în nefericita situație schițată mai sus. Este chiar arhetipul.
La fiecare câțiva ani, killerul-șef de la Kremlin își spală scârbit mâinile pline de sânge și se supune caznelor pe care le implică manichiura circumstanțială menită să-i redea aparența de pianist.
Anunțul „informal” de zilele trecute al candidaturii sale pentru prezidențialele din martie 2024 a reflectat perfect „farmecul” acestei parodii (puteți urmări momentul AICI – iar pentru a râde cu un ochi și a plânge cu celălalt nici măcar nu e nevoie de minimale cunoștințe de limba rusă; gestica personajelor vorbește de la sine).
Când se vor prezemta la votul din primăvară, rușii vor avea de „ales” între dictatorul „care știe meserie” și niște bibelouri ciobite, puse de dictator să candideze „împotriva” lui tocmai din acest motiv, că sunt bibelouri și că sunt ciobite.
S-ar zice, așadar, că electoratul rus nu are nici de data asta variante reale și cu atât mai puțin ideale, pentru a se manifesta la urne într-o direcție care să ducă la schimbarea macazului și a dictatorului.
Totuși, pentru martie 2024, disidentul încarcerat, Alexei Navalnîi, și echipa sa au propus electoratului rus o schemă pe care o mai aruncaseră în joc și cu o anterioară ocazie, dar, e drept, nu chiar la prezidențiale. Anume: ca oamenii să voteze pe oricine altcineva decât pe Putin și totodată ca fiecare rus care nu mai este dispus să fie și să pozeze în eternul analfabet funcțional din punct de vedere moral și politic; și, în plus, pentru eficiență, să mai convingă alți zece ruși să procedeze la fel.
O schemă comercială, desigur, prin care în Occidentul liber poți să vinzi săpun, parfumuri și asigurări de viață. Dar totodată, o schemă care, în Rusia sublimelor aberații socio-politice, l-ai putea jupui democratic și ireversibil pe lupul autocrat în blană de oaie… democrată.
Evident că Rusia nu este tocmai țara care să dea prea ușor o nesperată șansă democrației, fie și uneia firav și scremut de participative. Dar în contextul politic, social și penal de acolo, logica lui Navalnîi este probabil unica în măsură să ofere o șansă imposibilului.
„Poporul nu e prost, dar e cumplit de ignorant, de cinic, de nemilos și de oportunist. Precum conducătorul!” – scriam în octombrie 2022.
Nu este încă evident demonstrată prima parte a diagnosticului – așadar, cea legată de prostie -, dar au fost cu asupra de măsură confirmate până acum celelalte aspecte (dovadă – linistea cu care rușii s-au lăsat manipulați la modificarea Constituției, când Putin și-a resetat dreptul la a candida pentru noi și noi mandate, ca și vioiciunea cu care majoritatea au sprijinit totuși invazia din Ucraina, deopotrivă în 2014 și în 2022).
Cu o tenacitate ieșită din comun și infinite depozite de mărinimie și toleranță față de propriul popor, Navalnîi le-a mai întins rușilor o mână pentru a-i ajuta să se ajute și petru a-i stimula să nu se mai facă deopotrivă de râs și de plâns, acasă și în lumea largă.
Iată cum un om, unul singur, otrăvit, jignit, agresat și aruncat după gratii, încă mai are grijă de peste 140 de milioane de concetățeni amețiți și, indirect, de peste 40 de milioane de suflete mai mult decât chinuite, din țara vecină și sălbatic atacată.
