Liderii G7 poartă discuţii pe măsură ce evoluează situaţia din Rusia

Liderii G7 poartă discuţii pe măsură ce evoluează situaţia din Rusia, au confirmat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, transmite Agerpres.ro.

”Am avut o convorbire telefonică cu miniştrii de externe din G7 pentru un schimb de opinii privind situaţia din Rusia. Înaintea Consiliului Afaceri Externe al UE de luni, coordonez în cadrul Uniunii Europene şi am activat centrul de răspuns la criză”, a anunţat Josep Borrell într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter şi preluat de agenţia DPA.

”Sprijinul nostru pentru Ucraina continuă fără încetare”, a adăugat responsabilul UE.

Grupul G7, format din principalele democraţii, include Franţa, Italia, Japonia, Canada, SUA şi Marea Britanie, alături de Germania.

”Ministrul de externe (Annalena) Baerbock tocmai s-a consultat cu miniştrii de externe din G7 cu privire la situaţie”, a confirmat sâmbătă după-amiază un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe.

Guvernul german urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Rusia, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că echipa de criză a guvernului se reuneşte în prezent la minister, condusă de secretarul de stat Andreas Michaelis.

În această dimineaţă, ministerul a ajustat deja recomandările de călătorie şi de securitate pentru cetăţenii germani din Rusia, recomandând cetăţenilor să evite zonele afectate şi în special oraşul Rostov şi împrejurimile sale.

”În Moscova, instituţiile de stat, în special cele militare, trebuie evitate pe cât posibil. Centrul oraşului ar trebui evitat până la noi ordine”, se arată în recomandări.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, spune că este prea devreme pentru a ghici posibilele consecinţe ale revoltei armatei mercenare Wagner din Rusia şi ce ar putea însemna acest lucru pentru războiul Kremlinului împotriva Ucrainei.

”Este dificil de evaluat, mai ales că nu ştim cât de instabilă va deveni Rusia şi cine va avea în cele din urmă controlul şi cine cu cine îşi va uni forţele”, a declarat el în marja unei conferinţe de partid a social-democraţilor din Saxonia Inferioară.

Ca răspuns la o întrebare despre opţiunile Germaniei, ministrul a spus: ”În această situaţie, nu există opţiuni pentru noi de a acţiona. Este un conflict politic intern în Rusia. Nu putem spune încă dacă se va transforma într-o luptă pentru putere. Noi suntem observatori. Urmărim foarte îndeaproape, la fel ca toţi ceilalţi aliaţi şi, în rest, rămânem atenţi la sprijinirea Ucrainei”.

Luptători ai grupării paramilitare Wagner au intrat în regiunea Lipeţk şi avansează spre capitală

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here