Liderii G7 se reunesc într-un summit la Castelul Elmau în Bavaria

Liderii statelor G7 se reunesc la Castelul Elmau, în munţii din sudul Germaniei, începând de duminică, pentru a discuta diverse subiecte, de la Războiul rus din Ucraina la securitatea alimentară şi lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP, citată de News.ro.

Liderii marilor puteri, inclusiv preşedintele american Joe Biden, se întâlnesc, începând de la ora ora 10.00 GMT (13.00, ora României), în Alpii bavarezi, într-un summit anual al clubului Celor Şapte (G7) cele mai industrializate ţări – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite.

Mii de poliţişt sunt mobilizaţi pentru a securiza reuniunea, prevăzută până marţi, într-un complex de lux.

Sâmbătă, la aproximativ 100 de kilometri distanţă, mii de manifestanţi au defilat, fără vreun incident notabil, pe străzile Munchenului, cerând o acţiune mai fermă în lupta împotriva încălzirii globale.

”PERSERVERENŢĂ” ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA

O continuare a susţinerii Ucrainei, unde ofensiva rusă a intrat în a cincea lună, urmează să se afle în centrul acestui summit, iar apoi la sumitul NATO, de două zile, la Madrid, începând de la 28 iunie.

Cancelarul Olaf Scholz, gazda summitului G7, a sublinat săptămâna aceasta că susţinerea Ucrainei va cere ”perseverenţă”, pentru că ”suntem încă departe” de negocieri de pace între Kiev şi Moscova.

Războiul din Ucraina ar putea să dureze ”ani de zlle”, a avertizat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Preşedintele ucranean Volodimir Zelenski, care urmează să intervină luni prin videoconferinţă, va cere din nou să primească armament greu, după ce ruşii tocmai au cucerit Sievierodoneţkul, în Donbas (est).

”CREŞTEREA PRESIUNII ASUPRA RUSIEI”

Joe Biden vrea să le demonstreze aliaţilor săi că a ţine piept Rusiei şi a înfrunta China sunt obiective complementare şi nu opuse, potrvit lui John Kirby, coordonatorul comunicării Casei Albe în probleme strategice.

Summitul G7 urmează să conducă la ”o serie de propuneri concrete în vederea creşterii presiunii asupra Rusiei şi arătării susţinerii noastre colective a Ucrainei”, dă asigurări un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

El nu detaliază aceste măsuri, în contextul în care mai multe rânduri de sancţiuni au fost deja impuse de Occident regimului lui Vladimir Putin.

Premierul britanic Boris Johnson a îndemnat cu o zi înainte de summit liderii G7 ”să nu abandoneze Ucraina”, a avertizat împotriva oricărei ”oboseli” în susţinerea Kievului şi a anunţat un ajutor economic suplimentar.

Casa Albă respinge orice ”oboseală” a Occidentului.

”Nu am văzut fracturi şi nici fisuri” în cadrul NATO, i-a replicat John Kirby lui Bojo.

ECONOMIA MONDIALĂ

Scăderi drastice ale livrărilor de gaze naturale ale Moscovei, menite – acuză Occidentul – să declanşeze o criză energetică în Europa înaintea uneiierni care se aunţă tensionată, urmează să se afle pe agenda discuţiilor duminică.

Liderii G7 îşi încep reuniunea cu o sesiune dedicată economiei mondiale, pradă a unei inflaţii galopante, legată de creşterea preţului energiei şi mărfurilor alimentare.

Participarea la G7 a Indoneziei, Indiei, Senegalului, Africii de Sud şi Argentinei – economii emergente extrem de expuse riscului unor penurii alimentare şi crizei climatice – vizează să forjeze răspunsuri comune acestor provocări.

Actorii luptei împotriva modificărilor climatice aşteaptă, la rândul lor, de la G7 progrese concrete, inclusiv ”planificarea” eliminării complete a energiei fosile.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here