Franța va deveni bolnavul Europei dacă jocul de noroc al șefului statului eșuează. Sunt vremuri periculoase, notează o analiză CEPA.
<< Fusese deja prezis de sondaje faptul că rezultatele alegerilor europene din Franța sunt marcate de o creștere spectaculoasă a extremei drepte, cu un scor cumulat de aproximativ 39%. Ceea ce nu au prezis este decizia președintelui Emmanuel Macron de a se uita la aceste rezultate dezastruoase pentru a convoca alegeri generale anticipate.
Dacă va reuși să înfrunte extrema dreaptă, Macron va fi salutat ca un operator politic îndrăzneț, navigând țara între riscurile extremismului și blocajul politic. Eșecul va produce aproape cu siguranță o Franța paralizată, incapabilă să abordeze gravele probleme interne, și va dăuna grav rolului său, recent descoperit, de susținător principal al Ucrainei și baricadă împotriva imperialișmului rus. Prin urmare, miza este extrem de mare.
Principalul partid de extremă dreaptă, Rassemblement National, condus de Marine Le Pen, a cărui listă a fost deschisă de Jordan Bardella, a câștigat 31,3%. Totalul pentru toate partidele anti-sistem a fost de aproximativ 52%, dacă este inclusă și extrema stângă. Lista condusă de candidatul majorității prezidențiale a obținut 14,6%, imediat în spatele listei de stânga deschisă de Raphaël Glucksmann. Dreapta conservatoare a câștigat 7,25%, iar ecologiștii 5,5%, fiind depășiți de extrema stângă cu 9,9% din voturi.
În realitate, această evoluție reprezintă pur și simplu o continuare a creșterii aproape constante a extremei drepte în țară, începând cu 1984, al cărei candidat a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale în 2002, 2017 și 2022. Trebuie să ne amintim că în primul tur al ultimelor alegeri prezidențiale, partidele anti-sistem au obținut 58% din voturi.
În timp ce extrema dreaptă a făcut progrese în mai multe țări ale Uniunii Europene și este în declin în altele, Franța este caracterizată de un vot extremist record, care indică o anumită boală națională. Acest lucru doar a servit pentru a confirma credința generală că, în ciuda eșecurilor sale din 2017 și 2022, candidata extremei drepte, Marine Le Pen, ar putea câștiga următoarele alegeri prezidențiale programate pentru 2027.
În acest context marcat de o înfrângere zdrobitoare în alegerile europene, președintele Emmanuel Macron a decis să dizolve Adunarea Națională și să convoace alegeri anticipate care vor avea loc pe 30 iunie și 7 iulie.
Această decizie pare să fi fost luată de un mic grup de persoane apropiate de președinte, excluzând prim-ministrul, principalii miniștri și președintele Adunării Naționale. Aceștia nu au făcut niciun secret, fie direct, fie neoficial, cu privire la opoziția lor. Președintele nu era obligat să procedeze astfel, chiar dacă se temea că lipsa unei majorități absolute în Adunare putea face dificilă adoptarea bugetului pentru 2025 și a altor proiecte de lege importante.
Această decizie vine în cel mai nepotrivit moment posibil. La nivel național, Emmanuel Macron se confruntă cu o respingere masivă și cu campanii de ură pe rețelele sociale, în special din partea extremelor, uneori amplificate de rețelele de propagandă ruse.
În ultimele câteva luni, sondajele au indicat că extrema dreaptă ar putea câștiga între 250 și 300 de locuri de deputați — majoritatea absolută în Adunare este de 289. Acum este prezentă în toate regiunile Franței, cu excepția unor orașe precum Paris, și în toate grupurile de vârstă, în primul rând printre tineri — ceea ce nu este ceva nou — dar și la nivelul pensionarilor, precum și în toate categoriile sociale.
Partidele tradiționale, atât de dreapta, cât și de stânga, sunt slăbite și divizate, iar de mai mulți ani stânga extremă a adoptat strategia haosului, comportându-se precum cel mai bun aliat al lui Le Pen.
La nivel internațional, această dizolvare survine într-un moment în care președintele francez și-a consolidat considerabil poziția în sprijinul Ucrainei după întâlnirea sa cu președintele Zelenski, cu trei zile înainte de alegeri, și și-a reluat rolul de forță motrice în Europa, pentru noi inițiative.
O victorie pentru extrema dreaptă, care în mare parte este indulgentă cu Rusia, chiar dacă unii o neagă, și care a respins toate măsurile de sprijin pentru Kiev atât în Adunarea Națională, cât și în Parlamentul European, ar putea pune în pericol acest progres, chiar dacă președintele are un rol proeminent în politica externă și de apărare.
De fapt, Rassemblement National ar putea bloca bugetele de ajutor pentru Ucraina. Această preocupare a provocat, se pare, o nemulțumire considerabilă la Bruxelles, unde oficialii lucrau cu Parisul pentru a concepe noi forme de sprijin financiar masiv pentru Ucraina. Sub semnul întrebării ar putea fi puse și toate eforturile reale ale guvernului, din ultimul timp, deși insuficiente, pentru a contracara interferențele străine, atât din partea Rusiei, cât și a Chinei.
S-ar putea crea impresia că decizia președintelui nu a luat în considerare contextul războiului total al Rusiei, al cărui rezultat va modela fața Europei și a lumii în deceniile viitoare.
Jocul este, prin urmare, extrem de risipitor și, așa cum a subliniat majoritatea mass-mediei franceze și internaționale, rezultatul său va avea o greutate semnificativă asupra moștenirii lui Macron. Dacă va câștiga pariul, cu siguranță vom saluta această nouă asumare de riscuri; dacă-l va pierde, va fi amintit ca omul care a adus extrema dreaptă la guvernare.
Campania indică faptul că alegătorii de extremă dreaptă sunt pur și simplu indiferenți față de imaginea de ansamblu. În schimb, sunt motivați de resentiment față de așa-numitele „elite”, uneori de ură, anxietate în legătură cu pierderea bogăției și statutului, și ceea ce își închipuie a fi o „invazie migratorie” sau teama de Islam.
Nu mai funcționează niciunul dintre argumentele care fac trimitere, pe bună dreptate, la adevărata natură a extremei drepte, legăturile sale cu Kremlinul, rasismul sau incompetența sa. Niciun partid politic, fie de stânga, fie de dreapta, nu a reușit vreodată să o reducă.
Toți au putut remarca recent faptul că dezbaterea dintre Jordan Bardella și prim-ministrul Gabriel Attal a arătat în mod clar nepregătirea și fragilitatea liderului de extremă dreaptă, dar acest lucru nu a avut efect asupra votului — la fel cum dezbaterile din alegerile prezidențiale din 2017 și 2022 dintre Emmanuel Macron și Marine Le Pen nu au avut neapărat un efect decisiv, chiar dacă în final perspectiva unui președinte de extremă dreaptă a mobilizat electoratul.
În ultimul timp, însă, extrema dreaptă a înregistrat progrese suplimentare. În mintea multora, a devenit o partidă normală. Unii comentatori au remarcat că incompetența lui Donald Trump nu mai este un argument puternic în Statele Unite, la fel cum nu fusese nici dezastrul complet previzibil al Brexitului în Marea Britanie.
Unii au argumentat, de asemenea, că dacă extrema dreaptă ar câștiga majoritatea și astfel postul de prim-ministru, incompetența sa ar descuraja alegătorii să voteze un președinte de extremă dreaptă în 2027. Asta nu este deloc evident, cu atât mai mult cu cât nu s-ar simți imediat și, mai presus de toate, deoarece motivațiile alegătorilor, în primul rând ideologice, sunt destul de diferite.
Ideea de „epurare” a tentației pentru extrema dreaptă, prin acordarea puterii, este cu atât mai riscantă, având în vedere că istoria arată că atunci când aceasta ajunge la putere, uneori democratic, suprimă progresiv libertățile esențial și că, de cele mai multe ori, este dificil să o înlături din funcție odată ce a obținut-o. Este departe de a fi sigur că instituțiile franceze (cum ar fi instanțele, poliția și funcționarii publici) ar trece un asemenea test de stres.
În plus, extrema dreaptă are o lungă tradiție de complacere, sau chiar mai rău, cu Rusia lui Putin. Unii dintre reprezentanții săi aleși au mers chiar până la extrem în 2014, prin sprijinirea regimului rus. În orice caz, extrema dreaptă ar face orice pentru a opri ajutorul acordat Ucrainei și, în special, livrarea de avioane Mirage 2000-5, anunțată de președintele Macron în această lună, ca și trimiterea de instructori militari.
Așa cum s-a întâmplat în coabitările anterioare din Franța (1986-1998, 1993-1995 și 1997-2002) între un președinte și un prim-ministru aparținând unor tabere politice opuse, șeful de stat francez ar merge însoțit de prim-ministrul său la întâlnirile internaționale importante și, în special, la Consiliile Europene.
Imaginea Franței ar fi, fără îndoială, serios afectată. Nu este sigur că serviciile de informații străine ar mai împărtăși informații sensibile cu Parisul. Piețele financiare au reacționat deja puternic la anunțul rezultatelor și ar putea suferi și mai mult în cazul în care un premier de extremă dreaptă ar ajunge la putere.
Datoria deja ridicată a Franței ar deveni tot mai greu de suportat pe măsură ce ratele de împrumut ar crește. Criza economică și financiară ar fi de o amploare considerabilă. Acest lucru ar fi cu atât mai grav în cazul în care, în încercarea de a câștiga alegerile prezidențiale din 2027, un guvern de extremă dreaptă ar fi tentat să ofere cadouri diverselor segmente ale electoratului.
Prin urmare, par posibile trei scenarii.
- Primul este o majoritate de extremă dreaptă în Adunarea Națională ca rezultat al alegerilor legislative. Pentru majoritatea proiectelor de lege, ar putea, în mod constituțional, sări peste opoziția Senatului, chiar dacă dispozițiile considerate ostile libertăților ar fi cenzurate de Consiliul Constituțional. Putem să ne așteptăm și la campanii lansate împotriva Consiliului Constituționale. Dacă partidul lui Marine Le Pen ar câștiga ulterior alegerile prezidențiale, unele instituții ar putea fi în pericol, împreună cu libertățile pe care se întemeiază statul de drept.
- A doua posibilitate este o creștere accentuată a numărului de membri de extremă dreaptă fără o majoritate absolută în Adunarea Națională. Parlamentul ar deveni astfel greu de gestionat din cauza marilor diviziuni din opoziție, în special cu o minoritate puternică de extremă stângă, tentată să joace, așa cum a încercat deja, o politică de obstrucție sistematică. O parte a dreptei conservatoare, după cum se vede deja, ar fi, de asemenea, tentată să se alăture extremei drepte.
- Al treilea scenariu — cel mai plauzibil — este ca elemente moderate ale stângii realiste, centriste și dreptei conservatoare clasice să se unească pentru a forma un guvern de coaliție, într-o formă similară cu o Große Koalition extinsă de tip german. Însă asta presupune ca respectivele partide să câștige împreună cele 289 de locuri necesare — lucru care nu este încă o certitudine. În absența unui asemenea rezultat, se deschide o perspectivă sumbră — aceea că Franța devine „bolnavul” Europei, concentrat pe problemele interne tocmai în momentul în care Europa are nevoie să fie deschisă și implicată în problemele globale. >>
