MAE, răspuns tranșant pentru Teheran: România nu a fost parte din conflictul SUA – Iran; deciziile – în conformitate cu prevederile Cartei ONU

Sursa foto: InquamPhotos

România nu a fost parte a conflictului SUA – Iran, prioritatea țării noastre fiind sprijinirea constantă a eforturilor diplomatice care au avut ca scop dezescaladarea regională și obținerea unui climat de pace și securitate în Orientul Mijlociu, a informat MAE joi, potrivit Agerpres.

Ministerul român amintește că decizia României a fost luată în contextul acordurilor bilaterale existente cu SUA.

‘România este o țară aliată cu responsabilități și angajamente pe care le respectă pe deplin. Subliniem încă o dată că toate deciziile pe care România le ia în exercitarea suveranității sale sunt atent evaluate pentru a ne asigura că acestea sunt în conformitate cu prevederile Cartei ONU și cu normele relevante de drept internațional’, a arătat MAE.

Joi, purtătorul de cuvânt al MAE iranian a transmis pe platforma X că ‘Italia și România au fost menționate explicit de către Secretarul general al NATO că au participat la agresiunea împotriva Iranului’.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a referit, în cadrul unui interviu televizat, la faptul că România s-a oferit să alimenteze aeronave militare americane pe teritoriul național.

Iranul acuză NATO: Secretarul general al Alianței a indicat în mod explicit Italia şi România ca fiind ţări care au participat la agresiunea împotriva Teheranului