Ultima persoană prinsă sub malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale a fost scoasă, luni seara, de pompieri, intervenţia fiind încheiată, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, informează Agerpres. Luni, în jurul orei 16:00, în curtea sediului Ministerului Culturii (în spatele clădirii Bibliotecii Naţionale), malul unui şant săpat s-a prăbuşit peste șase muncitori angajaţi ai societăţii S.C. Algoritm Construct S3 SRL.

Conform sursei citate, două persoane de 50 şi 53 de ani au fost internate la Spitalul Universitar, iar alte două – de 33 şi 34 ani – la Spitalul Floreasca.

Două persoane, în vârstă de aproximativ 50 – 55 de ani, au murit.

Pompierii bucureşteni au intervenit, luni, pentru extragerea mai multor persoane surprinse de prăbuşirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naţionale, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Raed Arafat: Intervenția a fost foarte dificilă

Intervenţia la accidentul din zona Bibliotecii Naţionale a fost foarte dificilă şi foarte periculoasă pentru pompieri, a declarat luni seara şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

„Şase persoane au fost implicate în surparea de pământ, patru au fost salvate – două au fost trase înainte de a ajunge pompierii şi două au fost salvate cu sprijinul pompierilor. Două persoane care erau sub malul de pământ bine, adică la peste un metru – unul a fost scos decedat şi ştiu că încă îl căutau pe al şaselea, urmau să îl scoată. Intervenţie foarte dificilă şi foarte periculoasă pentru pompieri, pentru că s-a lucrat într-o zonă cu un perete neasigurat, pe care l-au asigurat ei. Regula când sapi este că aceşti pereţi trebuie asiguraţi, oricând poate să se surpe pământul”, a precizat Raed Arafat, într-o emisiune la Digi 24. El a menţionat că pompierii au asigurat zona, dar rămâne intervenţia foarte periculoasă.

Inspector Șef ITM: Nu au fost asigurate în totalitate acele sprijiniri de maluri 

Malurile nu au fost asigurate în totalitate sau corespunzător, în cazul accidentului din Capitală, în care malul unui şanţ săpat s-a prăbuşit peste 6 muncitori, aceasta fiind o primă concluzie, „la o primă imagine” de la faţa locului, a declarat luni, pentru sursa citată, Constantin Bujor, Inspector Şef al ITM Bucureşti.

„Nu putem să tragem o concluzie decât după finalizarea cercetării. Ce putem să vă spunem aşa – ca o primă imagine pe care au constatat-o colegii mei la faţa locului – este că nu au fost asigurate în totalitate acele sprijiniri de maluri pentru a nu se genera acest eveniment. Dar acest lucru îl putem constata doar după ce o să vedem şi o să analizăm condiţiile iniţiale de producere a evenimentului”, a menţionat Constantin Bujor.

Acesta a subliniat că ITM Bucureşti a trimis o echipă la faţa locului pentru a vedea care sunt cauzele şi împrejurările.

„Sancţiunile pot fi de natură contravenţională în limita în care se constată că unele elemente nu au fost asigurate. Spre exemplu, pentru această sprijinire de maluri, sancţiunea conform articolului 39, alin. 9, din legea 319/2006 este de la 5.000 lei la 10.000 lei, dar dacă se constată că acest element a condus la aceste urmări grave, sancţiunea poate ajunge şi la o sancţiune de natură penală. Articolul 349 şi respectiv 350 din Noul Cod de Procedură Penală stabileşte aceste elemente de natură penală. Cercetarea evenimentului se face, conform legii, cel puţin 15 zile lucrătoare de la data producerii, dar în situaţia în care se va solicita de la IML să ni se comunice acel raport medico-legal – şi dacă este necesară vreo expertiză pentru a vedea şi alte elemente, cercetarea poate să dureze mai mult timp: 30, 60 de zile, depinde de documentele care se vor pune la dispoziţie şi de celelalte elemente care au intervenit în producerea evenimentului”, a mai spus Constantin Bujor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here