Mark Galeotti: Kremlinul e posibil să fie mai puțin convins decât noi că va invada Ucraina

Sursa: Wikipedia

Ce se întâmplă de-a lungul graniței ruso-ucrainene? În ciuda avertismentelor sinistre, dar nedumerite, venite de la Washington și a certitudinilor care vin de-a valma dinspre experți, nu știm – și probabil că nici Kremlinul nu știe încă, scrie Mark Galeotti într-un editorial din The Moscow Times.

Vine războiul!…

🔷 Pe lângă faptul că a făcut declarații alarmante și a comunicat prin mai multe canale la Moscova, administrația americană a informat aliații europeni cu privire la o întărire masivă a trupelor ruse în jurul granițelor Ucrainei.

Scenariul este acela 100 de grupuri tactice de batalion (BTG) – unitățile mecanizate cu arme combinate pe care brigăzile armatei ruse le generează pentru a proiecta forța în zonele de conflict – sau poate 90.000 de trupe se pregătesc să se verse în Ucraina de-a lungul mai multor axe din Rusia, Belarus și Crimeea, într-o lovitură masivă susținută de o putere aeriană devastatoare și de lovituri la distanță lungă.

Aceasta ar fi, cu siguranță, o incursiune majoră și ar avea ca obiectiv acapararea unor suprafețe mari de teritoriu sau, altfel spus, o lovitură paralizantă adusă suveranității ucrainene.

La urma urmei, Rusia are aproape 170 de BTG-uri în stare de pregătire permanentă, așa că aceasta ar reprezenta aproape două treimi din întregul său contingent.

Cu toate acestea, la baza evaluării unui atac planificat în ianuarie sau februarie stă o variabilă crucială. După cum a relatat Bloomberg:

SUA au împărtășit informații, inclusiv hărți, cu aliații europeni, care arată o acumulare de trupe și artilerie rusești pentru a se pregăti o împingere rapidă și la scară largă în Ucraina din mai multe locații, dacă președintele Vladimir Putin ar decide să invadeze, potrivit unor surse apropiate discuțiilor.

Exact. „Dacă”.

… sau poate că nu vine

Problema este că e mult mai ușor de cuantificat capacitatea decât intenția.

Deși au existat sugestii că această acumulare actuală de trupe se desfășoară mai în secret decât în primăvară, asta înseamnă de fapt că rușii nu fac un spectacol mediatic.

Acea desfășurare – oricât de mult au profețit unii o invazie iminentă și atunci – a fost mult mai clar un gest politic. Cu toate acestea, Moscova este foarte conștientă de faptul că mișcarea a mii de trupe și a vehiculelor blindate asociate acestora, a taberelor și a cisternelor cu combustibil poate fi greu ținută sub secret într-o epocă a supravegherii prin satelit și a interceptărilor electronice.

Forțele sunt în mișcare, dar până acum nimic care să explice tonul limbajului american (înseamnă lucrează cu anumite informații secrete).

Chiar și conform Serviciului de informații militare ucrainene (GUR), în prezent există doar 40 de BTG-uri în jurul granițelor sale, în creștere față de numărul din octombrie, dar mai scăzut decât cel din septembrie (51), ca să nu mai vorbim de cel din aprilie (53). Adică mai puțin de 40.000 de soldați – un BTG are de obicei 700-900 -, deși șeful GUR Kyrylo Budanov a susținut că cifra totală a fost de fapt 92.000.

Chiar și așa, nu este tipul de superioritate necesară pentru a înfrunta o armată ucraineană care este acum experimentată și bine pregătită și puternică, însumând un sfert de milion, dintre care majoritatea soldaților fac parte din Forțele Terestre.

S-ar putea să le lipsească capacitățile de vârf ale rușilor, dar și-ar apăra țara și ar fi completați de voluntari și miliții.

Cu siguranță nu este genul de forță care ar putea garanta o victorie rapidă și ușoară, iar orice încercare directă de a lua orașe într-o luptă cu rezistența locală colectivă – ceva ce armata rusă nu a făcut niciodată în Ucraina – ar fi deosebit de sângeroasă.

În niciun caz nu se poate spune că Înaltul Comandament nu știe că mulți soldați s-ar întoarce acasă schilodiți, răniți sau ca „Cargo 200” – morți.

Cu toate acestea, dacă va fi nevoie, rușii ar putea cu siguranță să construiască o forță de comandă în jurul Ucrainei, iar dacă Putin este dispus să înfrunte sancțiunile internaționale și condamnarea și indignarea internă pe care le-ar genera un asemenea război sângeros, atunci o invazie poate avea loc. Dar chiar va fi așa?

Toată lumea știe ce plănuiește Kremlinul…

Neavând nicio modalitate de a ști cu siguranță ce intenționează Kremlinul, observatorii tind să apeleze din oficiu la ipotezele lor de funcționare. Cei convinși că Putin este un dușman implacabil al statului ucrainean, desigur că-l văd dispus să plătească orice preț pentru a-și zdrobi inamicii. Pentru cei care cred că cea mai gravă amenințare belicoasă vine din Occident, poziția SUA face pur și simplu mai probabil războiul.

Alții pot apela la argumentul care spune că Putin, dornic să evite de-legitimizarea în continuare a regimului său înainte de alegerile din 2024, va căuta să evite un astfel de război. În timp ce alții ar putea spune că un război este modul în care va încerca să-și re-legitimizeze regimul.

Concentrați-vă însă pe echilibrele militare de putere și se va putea argumenta că, dacă Putin se teme într-adevăr de deriva Ucrainei spre vest și, mai ales, de pericolul ca forțele NATO să înceapă să fie amplasate în țară – așa cum a gândit în timpul recentei sale apariții la Valdai, „ce-ar fi dacă rachetele vor fi staționate în apropiere de Harkov într-o bună zi” sub masca bazelor de antrenament? –, atunci poate simți că întârzierea nu va face decât să îngreuneze o eventuală lovitură. Mai bine să te acționezi mai devreme decât mai târziu.

Și totuși, poate că aceasta este o altă piesă de teatru politic pentru a încerca să forțeze Kievul să negocieze cu Moscova în condițiile sale, așa cum a spus secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, „pentru a ridica miza viitoarelor discuții”.

…în afară de Kremlin

Concluzia este că noi nu știm, și probabil nici Kremlinul. Ne-am întors la metafora obișnuită a judoka-ului oportunist versus marele maestru metodic de șah.

Această administrație rusă nu tinde să lucreze cu planuri rigide, pe termen lung, de genul care să facă șah-mat în 15 mișcări.

În schimb, generează situații dinamice – ceea ce înseamnă adesea perturbarea status quo-ului – și își creează opțiuni, astfel încât să poată profita de oportunități și să răspundă amenințărilor pe măsură ce apar.

Când rușii și-au masat trupele în primăvară, a fost parțial o mustrare și un avertisment pentru Kiev și, de asemenea, o șansă de a vedea ce concesii ar fi putut să stoarcă. Este foarte puțin probabil să fi avut în vedere o întâlnire la nivel înalt cu președintele Biden, dar când a apărut asta, au fost fericiți să accepte înțelegerea și să renunțe.

Alternativ, ar putea exista niște discuții noi — Minsk III? — sau niște concesii liniștite. Sau nu se va întâmpla poate nimic. Virtutea acestui tip de amenințare ambiguă este că permite Kremlinului această opțiune fără a trebui să arate ca și cum ar da înpoi.

Desigur, dacă se întâmplă acest lucru, cei care strigă astăzi „război!” pot pretinde că doar vigilența și vehemența lor au făcut Moscova să clipească, la fel cum lipsa unei invazii în primăvară a fost prezentată ca dovadă a puterii sancțiunilor, cu la fel de puține dovezi.

Acesta va fi, totuși, un preț mic de plătit pentru evitarea unei alte potențial sângeroase escalade.🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here