Ministerul Muncii: Proiectul de buget pentru anul 2024 prevede banii pentru mărirea pensiilor – indexare cu 13,8% de la 1 ianuarie şi recalculare, de la 1 septembrie

Ministerul Muncii a transmis, miercuri, că proiectul de buget pentru anul 2024 prevede banii pentru mărirea pensiilor, potrivit News.ro.

”Banii pentru mărirea pensiilor sunt prevăzuţi în proiectele de lege ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024. Astfel, au fost alocate 135 de miliarde de lei, dintre care 115 miliarde de lei reprezintă venituri din contribuţiile de asigurări sociale (CAS), iar 20 de miliarde de lei reprezintă subvenţia de la bugetul de stat”, a transmis, miercuri, Ministerul Muncii.

Sursa citată a precizat că, în Expunerea de motive a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, este prevăzut, pentru anul 2024, un impact bugetar de 135 de miliarde de lei.

”Reamintim că pensionarii vor primi o indexare de 13,8% a punctului de pensii la 1 ianuarie 2024, urmând ca la 1 septembrie 2024 seniorii din România să încaseze pensiile recalculate conform Legii 360/2023. În concluzie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale îi asigură pe toţi pensionarii din România că banii pentru plata drepturilor lor sunt prevăzuţi în bugetul pentru anul 2024”, au mai transmis oficialii ministerului.

Proiectul de buget pentru anul 2024 a fost publicat în cursul zilei de miercuri.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here