Ministrul rus al Apărării vizitează Crimeea la 10 ani de la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene de către Moscova

Sursa: Twitter

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a vizitat sâmbătă peninsula ucraineană Crimeea cu prilejul marcării a 10 ani de la „reunificarea” cu Rusia, aşa cum califică Moscova anexarea ilegală a acestui teritoriu ucrainean în 2014, notează Agerpres.

„Ministrul apărării din Rusia, generalul Serghei Şoigu, în cadrul unei călătorii de lucru în Districtul Militar Sud, a ascultat un raport al comandanţilor Flotei Mării Negre de la postul de comandă”, a informat sâmbătă Ministerul Apărării rus într-un comunicat citat de EFE.

Sediul flotei ruse se află în portul Sevastopol din Crimeea, aminteşte agenţia de presă spaniolă.

Tot în acest oraş, cel mai populat din peninsula ucraineană ocupată, ministrul rus a inspectat şi construcţia unui spital militar.

Potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta, 86% dintre ruşi susţin în continuare „reunificarea” Crimeei cu Rusia la zece ani de la anexare.

În acelaşi timp, 85% dintre cetăţenii chestionaţi au apreciat că anexarea peninsulei, care a devenit parte a Ucrainei în timpul URSS, a dovedit capacitatea Rusiei de a-şi apăra interesele naţionale.

La 18 martie 2014, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei ucrainene şi a oraşului-port Sevastopol în urma unui referendum nerecunoscut de majoritatea membrilor comunităţii internaţionale în care, conform Moscovei, nu mai puţin de 96,5% dintre locuitorii Crimeii s-au pronunţat în favoarea „reunificării” cu Rusia.

Putin este aşteptat să participe luni la un miting în Piaţa Roşie pentru a marca această aniversare.

De altfel, Kremlinul a anunţat sâmbătă că şeful statului rus i-a felicitat pe liderii peninsulei ucrainene ocupate. Putin i-a sunat pe liderul Crimeii, Serghei Aksionov, şi pe primarul Sevastopolului, Aleksei Ceali.

Atât oficiali din Crimeea, cât şi cei de la nivel federal au afirmat sâmbătă că anexarea peninsulei a împiedicat Statele Unite să înfiinţeze o bază navală pe acest teritoriu ucrainean, ceea ce i-ar fi garantat controlul asupra Mării Negre, o ameninţare directă – potrivit lor – la adresa securităţii Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here