Misterul originii megaliţilor de la Stonehenge, dezlegat

Originea pietrelor gigant de la Stonehenge a fost descoperită cu ajutorul unei piese lipsă din sit, care a fost returnată după 60 de ani, relatează BBC.

Un test făcut pe fragmentul de un metru s-a potrivit unui studiu geochimic al megaliţilor.

Arheologii au identificat sursa pietrelor ca fiind la 25 de kilometri nord de sit, în apropiere de Marlborough.

Susan Greaney de la English Heritage a spus că descoperirea este „o adevărată încântare”.

Megaliţii cu înălţime de şapte metri, care cântăresc aproximativ 20 de tone, formează potcoava centrală a Stonehenge. Pietrele albastre, mai mici, au fost identificate ca provenind din Preseli Hills (Ţara Galilor), dar blocurile din gresie au fost imposibil de identificat până acum.

Returnarea fragmentului, care a fost luat în timpul unor săpături arheologice în 1958, a permis arheologilor să-i analizeze compoziţia chimică.

Nimeni nu ştia unde se aflăpână ce Robert Phillips, în vârstă de 89 de ani, care a fost implicat în lucrările de atunci, a decis să returneze o parte din el anul trecut.

Profesorul David Nash de la Brighton University, care a condus studiul, a declarat: „A fost foarte interesant să folosim ştiinţa secolului 21 pentru a înţeleger trecutul Neolitic şi, în sfârşit, să răspundem unei întrebări pe seama căreia arheologii dezbat de secole”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here