Fiul liderului suprem poate fi beneficiarul, notează The Economist.
<< Dacă liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi părut un pic mai puțin rece când și-a ținut elogiul funerar, mai mulți iranieni ar fi putut crede că moartea președintelui a fost doar un accident. Chiar și oficialii lui Khamenei au comparat maniera superficială în care acesta a tratat decesele lui Ebrahim Raisi și Hossein Amir-Abdollahian, ministrul de Externe al Iranului, într-un accident de elicopter petrecut la 19 mai, cu bocetul său necontrolat după asasinarea comandantului Qassem Suleimani, cu patru ani în urmă. Într-un discurs ținut a doua zi, a dedicat mai mult timp subiectului Gaza decât pierderii lui Raisi. Moartea președintelui va fi „ușor de gestionat”, a spus ministrul de Interne la funeraliile acestuia.
Eforturile de salvare au intensificat suspiciunile iranienilor. Primii care au intervenit din partea Semilunii Roșii au fost uluiți de faptul că salvatorii fuseseră împiedicați să zboare pentru a-l căuta pe președinte, trebuind să meargă pe jos. Și nici nu le-a venit să creadă că pot exista asemenea întârzieri în a ajunge la locul accidentului. Mulți din Iran au considerat ciudat faptul că cele două elicoptere care îl escortau pe președinte s-au întors în siguranță la Tabriz. „Chiar și sub sancțiuni, avionul președintelui este supus unor verificări riguroase”, spune un om din interiorul regimului. Rapoartele inițiale despre „o aterizare forțată” și fotografiile difuzate de oficiali s-au dovedit a fi o înșelătoare. De fapt, elicopterul a explodat.
Khamenei are tot interesul să minimizeze această criză – sau orice altă criză. Este bătrân și obsedat de cine îl va succeda ca lider suprem. Populația Iranului, de aproape 90 de milioane, este epuizată de numeroasele și tot mai frecventele șocuri care perturbă țara. De la asasinarea lui Soleimani, moneda a scăzut la mai puțin de jumătate din valoarea sa. Proteste de masă au izbucnit împotriva poliției moravurilor din Republica Islamică. Totodată, ayatolahii au lansat primul lor atac direct împotriva Israelului de la Revoluția Islamică din 1979. „Ne dorim doar stabilitate”, spune un artist din capitala Teheran. Pentru a demonstra că mâna sa stângă este încă fermă la cârmă (dreapta i-a fost paralizată într-o tentativă de asasinat în anii 1980), Khamenei a numit rapid un președinte interimar și un nou ministru de Externe. Magazinele au rămas deschise. Burs de valori din Iran, închisă pentru o zi, a înregistrat apoi o creștere. Valuta a scăzut temporar, dar apoi și-a revenit. „Ei arată că totul este ca de obicei”, spune un lector universitar din Teheran.
Teoriile conspirației au fost mereu din belșug. Chiar și așa, ușurarea abia disimulată a unora din jurul lui Khamenei i-a surprins pe iranieni. Dintre toți cei cinci președinți ai lui Khamenei, Raisi era considerat cel mai loial. Mulți l-au considerat ca fiind următorul lider suprem. Timp de decenii, Khamenei l-a format pentru a fi omul de încredere în inima statului său profund. Îi lipseau atât carisma, cât și inteligența practică. „Are personalitatea unui mâner ”, spune un expert iranian în politică iraniană, aflat în exil. Dar pentru liderul suprem, Raisi bifa toate căsuțele. Era un obedient politician, cleric și sayyid sau descendent al Profetului. În mod critic, nu avea niciun fiu care să stabilească o dinastie rivală. El a fost procurorul și judecătorul care a condamnat la moarte mii de dușmani ai regimului. Khamenei l-a numit pe Raisi la conducerea vastului său imperiu de afaceri, care supraveghează cel mai mare sanctuar din Iran, în al doilea oraș ca mărime, Mashhad. Apoi l-a făcut șef al sistemului judiciar și în cele din urmă a orchestrat alegerile false din 2021 care l-au propulsat la președinție. Raisi era omul ideal de fațadă; a lăsat gestionarea treburilor țării în seama bayt-ului, rețeaua extinsă a lui Khamenei, condusă de fiul său, Mojtaba. „Când mergeai să-l vezi, vorbea doar despre dacă ai luat prânzul”, spune un iranian exilat, care l-a cunoscut pe fostul președinte când gestiona conglomeratul lui Khamenei din Mashhad.
Lucrurile nu au mers chiar conform planului. Lui Mojtaba, un alt candidat la succesiune, i se părea că Raisi avansa prea mult. Deși îi lipseau calificările, Raisi s-a autointitulat ayatollah, una dintre cerințele pentru a deveni lider suprem. (În elogiul său funerar, Khamenei a omis în mod vizibil acest titlu) Susținătorii se refereau la soția sa, lector universitar, ca la prima doamnă, un titlu necunoscut până atunci în Iran. Avea susținerea socrului său, Ahmad Alamolhoda, cel mai puternic cleric din estul Iranului. Atât de încrezător era, încât a avut o confruntare publică cu Mohammed Bagher Qalibaf, președintele de lungă durată al parlamentului și o rudă apropiată a lui Khamenei, cu legături de afaceri cu bayt-ul. De curând, profilul său internațional a crescut. A împins eforturile Iranului de a îmbunătăți relațiile cu vecinii săi, călătorind în Arabia Saudită și cel mai recent în Azerbaidjan (a murit în timp ce se întorcea din această călătorie). A condus delegații la ONU în New York și la Beijing. Așa cum se spune în persană despre cineva care crește în statură, „i-a crescut o coadă”.
Unii din bayt se temeau, de asemenea, că o constelație puternică de dușmani ai lui Khamenei din cadrul establishement-ului s-ar fi putut aduna în jurul lui Raisi. Printre aceștia se numără clerici preocupați să împiedice familia Khamenei să transforme în dinastie o revoluție care fusese îndreptată împotriva unei monarhii; generali naționaliști din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) obosiți de a-și irosi energiile pe probleme minore, cum ar fi impunerea purtării vălului; și chiar familii puternice, cum ar fi Rafsanjani, care pierduseră luptele de putere anterioare cu Khamenei, dar care își păstraseră o mare parte din averea lor. „Câștigătorul morții lui Raisi este Mojtaba”, spune un fost ministru iranian.
Regimul are la dispoziție multe instrumente pentru a face față oricărei instabilități care urmează după moartea lui Raisi. Conform constituției, Iranul are 50 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale. Votul a fost stabilit pentru 28 iunie. Dar Khamenei este priceput în a ajusta rezultatele. Consiliul Gardienilor, un organism de supraveghere, tinde să permită ca doar candidații preferați de el să candideze. (La alegerile prezidențiale din 2021, i-a descalificat pe toți, cu excepția a șapte din sutele de candidați.) Tribunalele revoluționare se ocupă de disidența din seminariile religioase și IRGC împotriva tendinței tot mai autocratice a regimului. Printre posibilii candidați se numără noul președinte interimar, Mohammad Mukhber, un birocrat loial care a gestionat marile imperii de afaceri ale bayt-ului, sau Saeed Jalili, un conservator dur și fost aspirant la președinție. Istoricul lor de gestionare economică deficitară și zelul excesiv ar putea diminua prezența la vot, dar Khamenei pare puțin deranjat de voturile anemice de la ultimele alegeri. Pentru el, puterea teocratică a wilayat al-faqih, sau conducerea de către jurist, cu lipsa sa de responsabilitate, are prioritate față de instituțiile alese.
Adunarea Experților, organismul care selectează liderul suprem, ar putea fi mai receptivă la Mojtaba, acum că Raisi nu mai este membru sau candidat. Dar fiul lui Khamenei va avea nevoie totuși de o formă de mandat popular dacă speră să depășească opoziția internă față de succesiunea sa. Aceasta pare să fie o luptă dificilă. Majoritatea iranienilor s-au săturat de un regim care i-a izolat de economia globală, le-a erodat economiile, și-a folosit poliția morală pentru a-i hărțui, uneori până la moarte, și este sfâșiat de conflicte interne. Mulți au aplaudat moartea președintelui lor cu emoji-uri de pahare de șampanie ciocnite și au continuat să-l batjocorească și mort ca atunci când era în viață. „Ieșire urmată de urs”, a postat online un glumeț care avea cunoștințe despre Shakespeare, sperând că animalele sălbatice de munte îl vor găsi înaintea echipelor de urgență. Cineva a pus rapid scena într-o melodie.
O modalitate prin care viitorul lider suprem ar putea să se reconecteze cu iranienii ar fi să-i readucă în funcții pe oficiali populari pe care regimul i-a marginalizat. La o zi după moartea lui Raisi, Muhammad Javad Zarif, fostul ministru de Externe care a negociat acordul nuclear cu America și alte puteri globale în 2015, a reapărut din strânsoarea gărzilor înarmate postate la ușa sa pentru a da un interviu la televiziunea de stat. (El a dat, ascultător, vina pe sancțiunile americane împotriva pieselor de schimb pentru elicoptere.) Mahmoud Ahmadinejad, un fost președinte populist care a intrat în conflict cu Khamenei, a apărut și el la televizor într-o cămașă albă, nu în negrul obișnuit purtat pentru doliu.
Poate cea mai evidentă traiectorie pentru Iran acum este ca un nou președinte să fie instalat, loial militarilor duri care susțin regimul, și ca Mojtaba Khamenei să-i succeadă în cele din urmă tatălui său ca lider suprem. Fără sprijin popular sau o puternică susținere internă proprie, Mojtaba ar fi dependent de acești susținători duri. Izolat de piețele globale, regimul și economia pe care o controlează ar continua să se degradeze. Creșterea nemulțumirii populare, cuplată cu lupte interne pentru putere, ar putea face ca Iranul să devină mai represiv și beligerant, cu consecințe alarmante pentru cetățenii săi și vecinii săi.
Există, totuși, o altă cale. Poate că succesiunea ar putea pune în mișcare modernizarea Iranului. Mojtaba, spune un fost oficial care îl cunoaște bine, este captivat de modelul lui Muhammad bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Dacă ar urma exemplul prințului saudit, sugerează confidentul, ar putea relaxa regulile religioase ale Iranului, ar elibera prizonierii politici și ar căuta o nouă relație cu America și poate chiar cu Israelul. Dacă iranienilor li s-ar oferi un astfel de contract în schimbul asigurării continuării dictaturii, estimează el, două treimi ar accepta. Și nu ar exista un Raisi la vârful instituției pentru a-i refuza. Este o idee atrăgătoare, dar, spre deosebire de Arabia Saudită, Iranul a experimentat peste un secol de putere populară și perioade de luptă democratică. Așa cum șahul, liderul secular anterior, a aflat-o pe pielea sa, în 1979, o încercare de modernizare prin exercitarea puterii absolute într-o țară complexă și diversă ca Iranul poate duce la căderea unui lider suprem. >>
AFP: Zeci de mii de iranieni s-au adunat la Teheran pentru funeraliile lui Ebrahim Raisi
