Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, votată în Parlament

Sursa: Facebook

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”, a fost adoptată de Senat cu 61 de voturi pentru şi 59 de voturi contra. Potrivit regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, adoptarea moţiunii simple nu are ca efect demiterea ministrului în cauză. AUR a cerut, în plen, demisia Simonei Bucura Oprescu, după votul dat de senatori, transmite News.ro.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, a primit 61 de voturi ”pentru” şi 59 ”împotrivă”. Din totalul de 134 de senatori, au fost prezenţi 120 de senatori.

”Senatul a adoptat moţiunea simplă. În încheiere, aş sugera doamnei ministru, într-un gest de onoare, să-şi prezinte demisia, pentru că aceste voturi nu sunt ale noastre, ci ale românilor care ne-au trimis aici să-i reprezentăm” a spus senatorul AUR Constantin-Ciprian Iacob.

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat în plen că în moţiune nu este prevăzută demisia ministrului.

”Nu reţin ca moţiunea să fi avut ca concluzie sau solicitare demisia ministrului”, a spus Abrudean.

El a precizat că moţiunea simplă va fi publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Regulamentului Senatului,  Moţiunea simplă exprimă poziţia Senatului într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

Moţiunile simple adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate.

Ministrul Bucura-Oprescu, după adoptarea moțiunii: Ceea ce se întâmplă astăzi cred că este o nedreptate

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni, după adoptarea în Senat a moțiunii simple privind sistemul de pensii, că ceea ce se întâmplă este ”o nedreptate”, pentru că a muncit ”în folosul românilor”, relatează Agerpres.ro.

”Este matematică parlamentară pură. Le mulțumesc tuturor colegilor care au votat contra moțiunii. Le mulțumesc și celorlalți care ne arată că în România democrația este puternică. Voi continua ca și până acum. Cred că în funcțiile politice este vorba de muncă și de responsabilitate. Munca neobosită se face în favoarea oamenilor. (…) Ceea ce se întâmpla aici este vorba de matematică electorală. Eu îmi cunosc bine munca, munca pe care am depus-o de-a lungul unei îndelungate perioade de timp în folosul românilor. Cred în munca pe care am depus-o și cred în votul de învestitură pe care românii mi l-au acordat atât ca deputat, cât și în plenul Parlamentului României. În toată cariera mea am luptat împotriva nedreptății. Consider că munca pe care am depus-o este cu adevărat în folosul românilor, iar ceea ce se întâmplă astăzi cred că este o nedreptate. Tot ceea ce a ținut de noi am făcut și vom continua să facem”, a spus Bucura-Oprescu, vizibil emoționată, la ieșirea din sala de plen a Senatului.

TVR organizează marţi dezbaterea finală a candidaţilor la preşedinţie. Evenimentul, preluat de mai multe posturi. Organizațiile media, invitate să adreseze întrebări