Mulți români si-au anulat vacanțele la munte din cauza restricțiilor. Hotelier din Predeal: 90% din rezervări s-au anulat

De îndată ce au auzit de noile măsuri restrictive care intră în vigoare de luni, 25 octombrie, foarte mulţi turişti şi-au anulat rezervările la munte, transmite Rador. Hotelurile nu vor mai putea caza decât persoane vaccinate anti-covid sau trecute prin boală, iar la un hotel din Predeal, de pildă, aproape 90% dintre rezervări au fost deja anulate. În aceste condiţii, hotelierii se văd nevoiţi să renunţe la angajaţi.

Administratorul hotelului din Predeal, Marius Ioniţă, a declarat pentru Radio România: „Nu se poate spune că ne putem pregăti într-un anume fel pentru astfel de măsuri. Ca hotelier, poți doar să disponibilizezi și să plătești ce mai poți, din buzunar. Clar trebuie să trimiți oameni în șomaj. În ceea ce ne privește (la complexul din Predeal – n.r.), începând de săptămâna trecută, de când s-a anunțat că vor fi aprobate noi restricții, ni s-au anulat peste 90% din rezervări, dar și evenimente private – o nuntă chiar în următorul weekend. În consecință, nu ai cum să susții financiar trupa de funcționare a unei astfel de locații, cu 90% din încasări anulate. Să nu uităm că trimitem oamenii în șomaj, deși, în vremuri normale, le ducem lipsa în turism, pentru că s-a mai întâmplat ceva în ultimul timp. Oameni cu experiență în horeca, cum ar fi bucătari, pe care noi îi puteam remunera cu circa 4.000 de lei pe lună, s-au reprofilat și s-au angajat în locuri mai bine plătite, spre exemplu, la RATBV pe un salariu de peste 5.000 de lei și bonuri de masă”.

Pentru că nu vor mai putea funcţiona decât cu 50% din capacitatea restaurantelor, hotelurile vor înregistra din nou pierderi semnificative, chiar dacă au clienţi fideli şi vaccinaţi. În acest context, administratorii din turism speră la un ajutor din partea statului.

Managerul unui hotel de patru stele din Poiana Braşov, Gabriel Roşca, a declarat că „sunt hotelier și îmi pasă, pentru că mă gândesc cum ar fi arătat situația, dacă am fi avut la acest moment grad de vaccinare 70%. Cred că gradul de ocupare ar fi fost mult mai bun. Nu putem spune că ne bucură noile măsuri (restrictive – n.r.), pentru că noi funcționăm cu bani. Din punctul meu de vedere, aceste măsuri ar fi trebuit coroborate și cu niște impozite anulate sau cel puțin diminuate”.

De luni, 25 octombrie, certificatul verde covid va fi obligatoriu pentru cele mai multe dintre activităţi, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor, masca de protecţie redevine obligatorie în interior, dar şi în aer liber, şcolile intră într-o vacanţă forţată de două săptămâni, iar circulaţia pe timp de noapte nu va fi permisă celor nevaccinaţi decât în situaţii justificate. Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise, iar nunţile şi botezurile vor fi interzise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here