Negocieri ruso-ucrainene, programate joi / Pretențiile anunțate de Lavrov, miercuri

Russia's presidential aide Vladimir Medinsky, head of the Russian delegation, speaks to the media ahead of expected talks with Ukrainian officials, as Russia's State Duma member Leonid Slutsky (R) and Russian ambassador to Belarus Boris Gryzlov stand beside him, in the Brest region, Belarus March 2, 2022. Maxim Guchek/BelTA/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY. MANDATORY CREDIT. NO RESALES. NO ARCHIVES.

Delegaţia ucraineană este aşteptată joi în Belarus pentru noi negocieri ruso-ucrainene, a declarat miercuri negociatorul rus Vladimir Medinski, precizând că o încetare a focului va fi discutată la aceste noi tratative, după prima rundă de negocieri desfăşurată luni şi încheiată fără rezultat, transmite Agerpres.

”Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă”, a declarat Medinski, potrivit AFP. Preşedinţia de la Kiev a confirmat între timp că delegaţia ucraineană se îndreaptă către locul negocierilor.

Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales ”împreună” pentru tratative un loc din Belarus situat ”nu departe de frontiera cu Polonia”.

Armata rusă va securiza un coridor pentru delegaţia rusă, a mai spus Vladimir Medinski, potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters.

Agenţia ucraineană de presă UNIAN anunţase puţin mai devreme că Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia miercuri seară, menţionând o declaraţia a şefului delegaţiei ucrainene, parlamentarul David Arakamia.

Pretențiile Moscovei

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat, miercuri, că Moscova rămâne decisă să obţină demilitarizarea Ucrainei şi că ar trebui să existe o listă precisă cu arme care să nu poată fi desfăşurate niciodată pe teritoriul ucrainean, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

‘Trebuie identificate tipuri specifice de arme de atac care nu vor fi desfăşurate niciodată în Ucraina şi nu vor fi create’, a spus Lavrov într-un interviu pentru Al Jazeera, al cărui text a fost publicat pe site-ul MAE de la Moscova.

Lavrov a mai afirmat că Rusia îl recunoaşte pe preşedintele Volodimir Zelenski ca lider al Ucrainei şi a salutat ca un ‘pas pozitiv’ faptul că Zelenski doreşte să primească garanţii de securitate.

‘Negociatorii noştri sunt pregătiţi pentru a doua rundă să discute aceste garanţii cu reprezentanţii ucraineni’, a spus Lavrov.

Volodimir Zelenski a afirmat marţi, într-un interviu, că Rusia trebuie să oprească bombardamentele înainte ca noi discuţii să aibă loc. El a cerut garanţii de securitate, însă din partea NATO, nu a Rusiei.

Mașina de propagandă a Kremlinului funcționează la turație maximă. Dar adevărul rezistă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here