Nicuşor Dan: Am transmis DNA o sesizare cu privire la aspecte nelegale identificate de Corpul de Control al Primarului General în verificarea efectuată la STB

Foto: INQUAM/Eduard Vînătoru

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind aspecte nelegale identificate de Corpul de Control al Primarului General într-o verificare făcută la Societatea de Transport Bucureşti (STB). ”Obiectul sesizării este achiziţia de tramvaie noi din gama de 18 metri”, explică Dan, potrivit News.ro.

”Am transmis DNA o sesizare cu privire la aspecte nelegale identificate de Corpul de Control al Primarului General în verificarea efectuată la STB. Obiectul sesizării este achiziţia de tramvaie noi din gama de 18 metri printr-o procedură demarată de STB în anul 2019 şi încheiată în anul 2020 cu declararea firmei Electroputere VFU Paşcani drept câştigătoare a licitaţiei”, a afirmat, marţi, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

El a enumerat câteva întrebări la care ”bucureştenii ar dori să afle răspunsul”.

”1.De ce conducerea STB reprezentată de la acea dată a continuat demersurile pentru finalizarea procedurii de achiziţie, deşi la momentul aprobării raportului de procedură nu avea alocate fondurile necesare în conformitate cu prevederile legale? 2.De ce STB a decis încă din anul 2019 să achiziţioneze tramvaie de 18 metri în contextul în care fluxul de călători ar justifica o nevoie de tramvaie mai lungi? Opţiunea STB a fost pentru VFU Paşcani care aducea componente din Rusia şi vindea apoi la preţuri majorate. Situaţia de fapt este agravată şi de faptul că VFU Paşcani a introdus în instanţă o cerere de penalităţi în valoare de 1% pe zi din valoarea contractului până la încheierea contractului cu STB”, a arătat primarul general al Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here