<< Pe măsură ce noaptea se lăsa peste Fâșia Gaza, în 27 octombrie, rețelele palestiniene de telefonie mobilă din enclava de coastă au încetat să funcționeze. Curând s-au răspândit zvonuri că Israelul începuse o invazie terestră a teritoriului. O declarație concisă a armatei a confirmat că operațiunile la sol se „extind”, dar nu a oferit alte detalii. Puținele camere care ofereau o vedere spre Gaza au surprins unele dintre cele mai aprige bombardamente de până acum în războiul de trei săptămâni dintre Israel și Hamas, gruparea islamistă militantă care controlează Fâșia >>, scrie The Economist.
<< Răsăritul a adus un pic mai multă claritate. Forțele de Apărare Israelului (IDF) intraseră într-adevăr în Gaza din două puncte: în jurul Beit Hanoun, un oraș din nord, și Bureij, în apropierea punctului de mijloc îngust al fâșiei lungi de 45 km. Loviturile aeriene necruțătoare și artileria asiguraseră acoperire pentru zeci de tancuri și alte vehicule blindate care transportau trupe de infanterie și geniu.
Incursiunea părea mai mare decât raidurile din ultimele două nopți, care fuseseră mici și duraseră doar câteva ore înainte ca trupele să se întoarcă pe teritoriul israelian. De data aceasta, au rămas înăuntru și au stabilit fortărețe temporare între granițele Gazei. Totuși, cu greu fusese atacul la dimensiuni de divizie, pe care armata israeliană îl semnalase în ultimele săptămâni, de când Hamas a ucis peste 1.400 de israelieni (majoritatea civili), pe 7 octombrie.
În interviurile din ultimele zile, oficialii IDF au spus că obiectivele războiului rămân neschimbate: izolarea și distrugerea infrastructurii militare a Hamas, în special rețeaua sa de tuneluri subterane, și îndepărtarea grupului de controlul asupra guvernului din Gaza. Dar tactica armatei nu este ceea ce s-a presupus a fi în zilele de după masacru. Cele două locații prin care Israelul a intrat pe 27 octombrie — la nord și la sud de orașul Gaza, cea mai mare zonă urbană a enclavei — sugerează un plan gradual de încercuire a acesteia. Un ofițer superior descrie ofensiva la sol ca pe o campanie care va dura câteva luni, poate un an.
Unii politicieni israelieni au început să susțină că o mare ofensivă terestră ar face jocul Hamas, atrăgând IDF în lupte urbane pentru care Hamas a pregătit cu siguranță ambuscade și capcane. De asemenea, ar provoca morți semnificative de civili și daune infrastructurii din Gaza, ceea ce ar crea presiune internațională pentru o încetare a focului. Loviturile israeliene au ucis deja peste 7.000 de palestinieni în enclavă, potrivit ministerului sănătății condus de Hamas. „Nu vreau să fim blocați acolo fără să ne atingem obiectivul de a desființa Hamas”, spune Naftali Bennett, care a fost timp de un an prim-ministru, până în iunie 2022.
O campanie mai lentă s-ar baza, de fapt, pe tactici de asediu. Hamas a stocat combustibil, alimente și alte produse esențiale în labirintul său de tuneluri. La un moment dat, totuși, proviziile se vor epuiza: lipsa de combustibil pentru generatoare ar însemna lipsă de aer proaspăt sau lumină în subteran, ceea ce ar forța Hamas să iasă la suprafață. „Hamas nu se așteaptă deloc la asta. Se așteaptă la o invazie terestră timp de trei până la șase săptămâni”, argumentează domnul Bennett.
Tactica Israelului este deja constrânsă de cei peste 220 de ostatici răpiți pe 7 octombrie de Hamas și alte facțiuni. Familiile lor au făcut presiuni asupra guvernului israelian să acorde prioritate eliberării lor. La fel și guvernele străine: cel puțin 41 de țări au cetățeni în captivitate (se crede că aproximativ un sfert dintre ostatici sunt muncitori migranți din Thailanda). Până acum, Hamas a eliberat doar patru femei. Există discuții în desfășurare, mai ales prin Qatar, statul din Golf care este unul dintre patronii Hamas, pentru a elibera mai mult.
Un oficial israelian spune că dimensiunea limitată a campaniei la sol este un efort de a echilibra prioritățile concurente: pentru a arăta că Israelul este pregătit să atace, lăsând în același timp spațiu pentru o înțelegere cu ostatici. Totuși, chiar și incursiunea din 27 octombrie a fost suficientă pentru a enerva familiile. Ei au numit-o „cea mai rea dintre toate nopțile” într-o declarație de a doua zi dimineață, care deplângea „incertitudinea completă cu privire la soarta răpiților care sunt ținuți acolo și sunt, de asemenea, supuși bombardamentelor puternice”.
Prezența atâtor civili palestinieni este o altă constrângere. Pe 13 octombrie, IDF le-a spus locuitorilor din nordul Gazei, peste un milion de oameni, să fugă spre sud. Se crede că aproximativ două treimi din populația civilă a respectat acest ordin – ceea ce lasă încă un număr mare de oameni în zona pe care o înconjoară Israelul. Întreruperea telefonului mobil din timpul bombardamentului din 27 octombrie a făcut imposibilă apelarea ambulanțelor. Martorii din Gaza spun că oamenii au dus morții și răniții la spitale cu tuk-tuk-uri.
Condițiile sunt intolerabile chiar și în zona „sigură”. Israelul a continuat loviturile aeriene în sud (deși sunt mai puțin intense decât cele din nord). Nu a permis intrarea în Gaza a proviziilor prin granița sa. Ajutorul a început să se scurgă din Egipt pe 21 octombrie, după ce Israelul a ridicat veto-ul asupra livrărilor, dar este îngrozitor de inadecvat. Doar 84 de camioane cu alimente, apă și medicamente au intrat în ultima săptămână; Organizația Națiunilor Unite spune că sunt necesare 100 de camioane pe zi.
Israelul încă refuză să permită intrarea de combustibil în Gaza. IDF a spus săptămâna aceasta că sediul subteran al Hamas este situat sub spitalul Shifa, cel mai mare din Gaza, și că aceleași generatoare care furnizează energie electrică pentru tratament medical alimentează și sistemele de ventilație și rețelele de comunicații din tunelurile de dedesubt (Hamas neagă aceste afirmații). Pentru Israel, așadar, blocarea combustibilului este o necesitate militară.
Pentru civili, însă, este o sursă de tot mai mare nefericire. Singura centrală electrică din Gaza a fost închisă pe 11 octombrie. Spitalele supraaglomerate se bazează pe generatoare pentru energie electrică (mai multe au rămas fără combustibil). La puținele brutării care mai au combustibil pentru cuptoare, există cozi de câteva ore pentru rezerve slabe de pâine. Politicienii israelieni insistă că nu vor trimite niciun ajutor în Gaza până când toți ostaticii vor fi eliberați. Oficialii armatei au început să recunoască faptul că această poziție nu poate ține, spunând că un război prelungit va impune supervizarea unui efort umanitar.
Pe 27 octombrie, Adunarea Generală a ONU a aprobat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție care a cerut un „armistițiu umanitar” imediat. Votul a fost 120-14, cu 45 abțineri. SUA, care respinge orice discuție despre încetarea focului, a fost unul dintre voturile „nu”. „Nu trasăm linii roșii pentru Israel”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, pe 27 octombrie. Totuși, a început să împingă Israelul la „pauze umanitare”, pauze temporare care ar permite intrarea a mai mult ajutor și părăsirea Gaza, prin Egipt, de către persoanele cu cetățenie străină. Josep Borrell, principalul diplomat al Uniunii Europene, a susținut și el ideea.
Oficialii armatei speră, de asemenea, că un război mai gradual va menține liniștite ale fronturi. Iranul continuă să profereze amenințări – și nu numai la adresa Israelului. „Dacă SUA continuă ceea ce a făcut până acum, atunci se vor deschide noi fronturi împotriva noastră”, a declarat ministrul de externe, Hossein Amirabdollahian, într-un interviu acordat Bloomberg pe 27 octombrie. Milițiile susținute de Iran au efectuat deja cel puțin 19 atacuri cu drone sau rachete împotriva bazelor americane din Siria și Irak. Pe 26 octombrie, Pentagonul a declarat că a desfășurat atacuri aeriene de retaliere împotriva Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) al Iranului în Siria.
Totuși, nimic din toate astea nu este neobișnuit. Acele miliții au atacat bazele americane de ani de zile, deși astfel de atacuri se domoliseră din martie, cu un armistițiu nedeclarat legat de discuțiile privind schimbul de prizonieri dintre America și Iran. Cu alte cuvinte, evenimentele din ultimele săptămâni reprezintă o revenire la normă, iar nu o escaladare majoră.
Îngrijorările legate de un al doilea front în nordul Israelului s-au domolit și ele. În zilele de după atacul Hamas, Israelul a convocat 360.000 de rezerviști, dintre care mulți au fost trimiși să întărească frontiera cu Libanul, pe fondul temerilor privind un atac similar al Hezbollah, gruparea militantă și partid politic șiit. Deși tensiunile rămân mari, Israelul crede că Hezbollah și Iranul, patronul său, se tem să extindă conflictul. Atât oficialii israelieni, cât și cei arabi spun că Hezbollah a suferit mai multe victime decât se aștepta – admite că aproximativ 50 dintre militanții săi au fost uciși până acum – și ar putea să își reevalueze tactica. Armata israeliană ar putea lua în considerare trimiterea acasă a unora dintre rezerviști, a căror mobilizare reprezintă o povară grea pentru economie.
Un război mai lent, împreună cu un efort serios de a oferi ajutor umanitar, ar putea ușura o parte din presiunea asupra Israelului. Dar nu ar rezolva dilema strategică despre cum să dezrădăcineze Hamas sau cu ce să-l înlocuiască – întrebări la care oficialii israelieni admit că nu au răspuns încă. Și oferă puțină alinare pentru civilii din Gaza, care ar fi sortiți să îndure luni de strămutare și disperare. >>
Rusia le trage cu ochiul vechilor prieteni din Hamas, dar Putin se joacă cu focul
