Noul şef al diplomaţiei iraniene confirmă că Teheranul poartă discuţii cu Statele Unite

Sursa: X

Noul şef interimar al diplomaţiei iraniene, Ali Bagheri, a confirmat luni, la Beirut, că ţara sa poartă negocieri discrete cu Statele Unite în Sultanatul Oman, relatează AFP.

„Ne-am continuat mereu discuţiile (…) Aceste discuţii nu au fost niciodată întrerupte”, a declarat ministrul, întrebat în cadrul unei conferinţe de presă în legătură cu negocierile dintre Teheran şi Washington, potrivit Agerpres.

Statele Unite şi Iranul nu mai au relaţii diplomatice de la revoluţia islamică din 1979.

Financial Times a informat în martie că Bagheri a purtat discuţii indirecte cu Statele Unite la începutul anului 2024 în Oman, în plin război dintre Israel şi Hamasul palestinian.

Ali Bagheri a sosit luni dimineaţă la Beirut, în prima sa călătorie în străinătate după ce a fost numit ministru de externe interimar în urma decesului şefului diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdolahian într-un accident de elicopter, în care şi-a pierdut viaţa şi preşedintele Ebrahim Raisi.

El a afirmat că a ales Libanul pentru prima sa călătorie în străinătate deoarece această ţară este „leagănul rezistenţei” împotriva Israelului.

Iranul sprijină militar şi financiar puternicul Hezbollah pro-iranian, care a deschis un front de luptă la graniţa dintre Liban şi Israel de la începutul războiului în Fâşia Gaza pentru a sprijini gruparea Hamas, aliatul său palestinian.

Negociatorul-şef al Iranului în domeniul nuclear, Ali Bagheri Kani, numit ministru de Externe interimar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here