Adjunctul ministrului iranian de externe şi negociatorul-şef al Iranului în domeniul nuclear, Ali Bagheri Kani, a fost numit luni ministru de externe interimar, în urma decesului ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian într-un accident de elicopter, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Bahadari Jahormi, potrivit IRNA, preluată de AFP şi EFE, citate de Agerpres.ro.
În accident a murit şi preşedintele ţării, Ebrahim Raisi. Preşedinte interimar a fost numit prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber.
Purtătorul de cuvânt a precizat că Ali Bagheri Kani va ocupa funcţia de ministru de externe până la organizarea de alegeri prezidenţiale în această ţară.













