O „carantină” turcească pentru Putin, singurul trofeu de război care lipsește din vitrina lui Erdogan

Lui Recep Erdogan, singurul trofeu care îi lipsește, în contextul războiului din Ucraina, este… Vladimir Putin.

În cele 16 luni de conflict ruso-ucrainean, Turcia a jucat la două capete cu o naturalețe și eficiență greu de egalat.

1. Turcia deopotrivă sprijină economia Rusiei, în contextul sancțiunilor, și profită de pe urma vulnerabilității economiei ruse, creată contextul sancțiunilor. Sprijină armata Ucrainei, prin exportul de drone și prin dezvoltarea construcției de drone în această țară; și tot via Ucraina, Turcia a reușit să le facă o reclamă fără precedent, la nivel mondial, produselor sale militare.

2. În același timp, Turcia s-a plasat în miezul negocierilor pentru tranzitul de cereale ucrainene și, la fel de important, în miezul discuțiilor ulterioare legate de prelungiri, extinderi sau limitări ale acordurilor. Iar ambelor tabere, Turcia când le-a complicat viața, când le-a facilitat concesii.

3. Bineînțeles, Turcia a găzduit tentative de negocieri între părțile beligerante și a presat în direcția de noi runde. Uneori momentul părea oportun pentru o tabără, alteori doar pentru cealaltă.

4. Deschis, Turcia a militat pentru oprirea războiului, dar fără îndoială că, pe fond, i-a convenit de minune o prelungire a sa în condițiile pierderilor atât de mari, în materiale și oameni, înregistrate de Rusia. Până la urmă, e binecunoscută temerea istorică pe care turcii au simțit-o, la Marea Neagră, din cauza rușilor. Războiul ruso-ucrainean îi oferă Ankarei motive de oarecare relaxare pentru ani buni de aici încolo.

Iar Erdogan este, fără îndoială, pregătit să își continue jocul pe mai departe, indiferent cine vine la Kremlin, indiferent cum și când se va termina războiul ruso-ucrainean.

E bine plasat, cunoaște bine taberele, iar interesul Turciei de a fi tot mai implicată doar a crescut.

Acum, când războiul civil a început în Rusia, ar fi logic ca, la Ankara cel puțin, unii să accelereze tatonările pentru completarea vitrinei turcești cu trofee din războiul ruso-ucrainean. Mai lipsește doar unul: sosirea lui Putin în exil, fie și temporar (fie pentru că fuge el, fie pentru că îl predau alții).

Nu ar fi puțin lucru și, mai ales, nu ar fi deloc o variantă nerezonabilă nici pentru ruși, nici pentru ucraineni, probabil nici pentru occidentali, deși pentru aceștia din urmă e totuși incomodă, având în vedere relația tensionată cu Turcia, la nivelul NATO.

Bineînțeles, Turcia ar fi doar carantina pentru destinația finală, Haga.

Ofensiva lui Prigojin. Dăduse toate semnele că trebuie crezut

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here