O româncă a fost desemnată cea mai bună actriță din Franța

Cea mai bună actriţă din Franţa a fost desemnată, la gala de decernare a Premiilor Lumière, Anamaria Vartolomei, născută în Dărmănești, pentru rolul din filmul ”L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan şi câştigător al Leului de Aur la Veneţia, scrie ziare.com.

Anamaria Vartolomei a devansat nume mari din cinematografia franceză, precum Sophie Marceau sau Virginie Efira.

Lungmetrajul în care a jucat a primit și premiul pentru cel mai bun film francez al anului 2021.

În cinematografele din România, filmul va putea fi văzut anul acesta

Actriţa s-a născut în 1999 şi a copilărit în satul Plopu (Dărmăneşti) din judeţul Bacău până la 6 ani. După ce părinții săi au emigrat în Franța, pe când avea doi ani, a rămas în grija bunicilor.

A descoperit actoria la şcoală şi a debutat când avea zece ani, la Paris, în filmul ”Mica mea prinţesă”, alături de celebra actriţă franceză Isabelle Huppert.

”L’Evénèment” spune povestea din romanul scriitoarei Annie Ernaux, privind experienţa sa din timpul unui avort, pe când procedura era ilegală în Franţa anilor ‘60, iar acesta a fost primul rol principal pentru românca Anamaria. Ea a mai avut o nominalizare la Premiile Lumières la debutul în cinematografie, pe când avea doar 12 ani, potrivit Adevărul.

Pe 27 decembrie 2021, Primăria Dărmăneşti i-a acordat distincţia ”Oameni de valoare ai oraşului Dărmăneşti”.

Premiile Lumières sunt acordate de presa internaţională de film, iar aceasta a fost cea de-a 26-a ediţie.

De-a lungul timpului, trofeul Lumière pentru cea mai bună actriţă a mai fost câştigat de Isabelle Huppert, Fanny Ardant, Audrey Tatou, Marion Cotillard, Kristin Scott Thomas sau Lea Seydoux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here