Când liderii SUA, Japoniei și Coreei de Sud au semnat acordul de securitate de la Camp David, nu au urmărit doar aprofundarea cooperării militare și de informații. Ei au discutat și despre tehnologie, scrie Christopher Cytera, într-o analiză CEPA.
<< Summitul de la Camp David s-a concentrat asupra Chinei. Președintele SUA, Joseph Biden, președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, și prim-ministrul japonez, Fumio Kishida, au convenit să aprofundeze cooperarea militară pentru a contracara comportamentul „periculos și agresiv” al Beijingului. Cooperarea consolidată în domeniul securității necesită și cooperare în domeniul tehnologiei, iar acest lucru implică un echilibru delicat.
Cele trei țări își propun să limiteze accesul Chinei la tehnologia avansată care ar putea avea utilizări militare și să limiteze capacitatea sa de a folosi influența economică pentru a intimida vecinii. Dar China este principalul partener comercial atât pentru Japonia, cât și pentru Coreea de Sud.
Coreea de Sud „calcă” pe o linie subțire între SUA și China, când vine vorba de tehnologie. Aproximativ 60% din exporturile de semiconductori ale Coreei de Sud au mers în China, în 2021. Giganții producători de cipuri de memorie, Samsung și SK Hynix, produc volume mari acolo, până la 40% din producția Hynix.
Cu toate acestea, industria de cipuri din Coreea de Sud are legături strânse și cu SUA. În 1965, compania americană Commy a înființat, în Coreea de Sud, Commy Semiconductors ca filială pentru asamblarea tranzistoarelor. Creșterea ulterioară a industriei de cipuri din Coreea de Sud, de la asamblare la proiectare și producție, i se datorează lui Kim Choong-Ki, care și-a început cariera proiectând cipuri pentru camere la pionierul din Silicon Valley, Fairchild Semiconductor. Coreea de Sud a ajuns acum să devină lider global în producția de cipuri de memorie, reprezentând 60% din cota de piață globală.
Sub conducerea președintelui Yoon, Coreea de Sud a încercat să își îndrepte diferendele istorice cu Japonia și să-și consolideze parteneriatul cu SUA în domeniul tehnologiei. Într-o deplasare anterioară în SUA, în acest an, Yoon declarase că alianța lor de securitate ar trebui să „evolueze într-o alianță orientată către lanțul de aprovizionare și tehnologie inovatoare, orientată spre viitor”: Yoon a anunțat că opt companii americane din domeniul tehnologiei investeau 5,9 miliarde de dolari în Coreea de Sud. Scopul Seulului este de a construi un „scut de siliciu” care să consolideze prezența SUA în Pacificul de Sud.
Japonia se bucură de legături tehnologice profunde similare atât cu SUA, cât și cu China. În anii ’80, industria sa de semiconductori a ajuns să domine. Până în 1988, companiile japoneze reprezentau 51% din vânzările la nivel mondial. Administrația Reagan se temea că SUA pierdea superioritatea tehnologică și că pierderea dominației în domeniul semiconductoarelor ar eroda puterea militară a Americii. Sună cunoscut?
A izbucnit un război al cipurilor. Washingtonul a insistat ca Japonia să stabilească prețuri minime pentru cipurile pe care le exporta și să cumpere cipuri suplimentare din SUA. Când această „înțelegere” a eșuat, Washingtonul a impus tarife pe exporturile japoneze în valoare de 300 de milioane de dolari. Companiile japoneze de semiconductori au înregistrat ulterior un declin, în anii ’90, dar nu din cauza protecționismului SUA. Ceea ce a pus capăt dominației japoneze a fost relativ lipsă de inovare în fața revoluției fabless (doar proiectare, fabricarea fiind externalizată – n.tr.), conduse de Nvidia, Qualcomm și Broadcom (cu TSMC pe post de fabrică).
Astăzi, Japonia lucrează împreună cu SUA și Coreea de Sud la o politică industrială comună pentru semiconductori. Pentru Tokyo, acest lucru reprezintă o oportunitate de a-și revigora industria de cipuri, încă în declin. Pentru Coreea, legăturile tehnologice cu Washingtonul rămân cruciale pentru a rămâne în fruntea cursei cipurilor.
Ce urmează? Se așteaptă ca Japonia și Coreea să cedeze presiunii SUA de a restricționa exporturile celor mai sensibile tehnologii către China, așa cum a făcut ASML din Olanda. De exemplu, firma japoneză Nikon are capacități de litografie de clasă mondială, pe care SUA nu vor dori să le vadă ajungând în mâinile chineze. În schimb, se așteaptă ca investițiile americane să curgă în aceste țări și să se facă schimb de expertiză.
Este puțin probabilă o ruptură completă în tehnologie cu China. Companiile japoneze și coreene nu își vor închide fabricile din China. Pentru Washington, acest lucru este acceptabil. Atât timp cât coreenii și japonezii se abțin să producă cipuri de vârf în China, nu există o amenințare semnificativă la adresa securității.
Este probabil ca Japonia și Coreea de Sud să reducă investițiile noi în tehnologie la unitățile lor chineze. Acestea vor favoriza fabricile din propriile țări sau alte destinații cu costuri reduse, precum Malaysia. Ar putea chiar să construiască facilități în SUA pentru a profita de subvențiile oferite.
Protecționismul SUA nu va câștiga acest război al cipurilor împotriva Chinei, la fel cum nu a reușit să prevaleze în ultimul război al cipurilor, cu Japonia. Controalele comune privind exporturile ar putea încetini China mai mult decât acțiunea unilaterală, dar s-ar putea dovedi contraproductive pe termen lung.
Singura modalitate de a câștiga este prin a depăși China atât la inovație, cât și la investiții. SUA nu poate face acest lucru singură. Are nevoie să lucreze strâns cu aliații care gândesc similar, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud. >>
