Ditrău. Dacă nu ar fi izbucnit „răscoala” împotriva celor doi amărâți de brutari din Sri Lanka, poate că nu am fi auzit niciodată că în România există comuna asta. Dar filmele lui Kusturica s-au prăvălit ca fulgerul peste micuța așezare depopulată și suntem puși acum în fața unei scenete feudale pe care scrie îngroșat Budapesta via UDMR.
Primarul din Ditrău dă vina pentru această situație pe mass-media, fără să spună care mass-media, dar statistica finanțărilor din zonă arată monopolul presei în limba maghiară. Viktor Orban pompează de zor fonduri generoase pentru a picura propaganda iredentistă a Ungariei. O investigație din Balkan Insight arată aici proporțiile rețelei.
Într-o zi, preotul catolic Birok Karoly strânge 200 de localnici și pornește să ceară la Primărie expulzarea celor doi brutari sud-asiatici, invocând frica etnicilor maghiari de un „val de migranți”. Se ajunge chiar și la amenințarea gazdelor celor doi. Psihoză deplină, peripeții balcanice. Mai lipseau răngile ca duhoarea de feudă să devină cu adevărat „strămoșească”.
Viktor Orban proclamă la Budapesta, în discursuri autocratice versatil altoite pe criza refugiaților, dispariția „Europei creștine”, iar bumerangul politicianist ricoșează, iată, unde te aștepți mai puțin. Să nu ne avântăm, însă, prea adânc cu simțul umorului, căci Ditrău, acest bob de comună cu populație majoritar maghiară, este un exemplu de manual privind cartelurile revizioniste plantate de Budapesta în teritoriile pe care le consideră a aparține „traumei” imperiale austro-ungare.
Evoluția autocrației lui Viktor Orban, clădită pe pilonii a ceea ce mulți sociologi maghiari au descris ca fiind un stat mafiotic, a atins în ultimii ani o intensitate de cezarism, în sensul anexării unui element de „lider spiritual” al tuturor maghiarilor în dinamica sa de putere guvernamentală etnicistă (nu imperialistă!).
Dacă le pui sub microscop mașinațiile etniciste, tehnicile de control prin învrăjbire și psihodramă, diferențe substanțiale de fond nu există la ora actuală între Orban din 2020 și Radovan Karadzic din anii 1990. Faceți un mic exercițiu de închipuire, imaginați-vă un lider precum Orban într-un context delirant precum destrămarea Iugoslaviei.
Este scandaloasă – în aceeași măsură în care este și ridicolă – vânătoarea de vrăjitoare din Ditrău, da, dar ea redă o dezvoltare firească a captivității acelor oameni în narativul orbanist, paranoia stării de enclavă.
Și totul este produsul unui ménage à trois. UDMR, în calitate de filială a FIDESZ în România (că altceva nu e), se ocupă cu crearea condițiilor optime pentru ca această enclavizare aducătoare de voturi și hipnotizată de Budapesta să nu fie întreruptă. Infrastructura varză din țară, administrată parcă de sangeacbei trimiși de la Stambul, adaugă și ea un ferment otrăvitor în izolarea în afara realității românești a comunităților maghiare – nu luăm contact unii cu alții, „relaționăm telepatic” doar prin miștouri, resentimente și prejudecăți. Și trei la mână, meschinăria clasei politice de la București care, prinsă într-un smog de afaceri, i-a permis lui Viktor Orban să-și etaleze planurile și finanțările în Transilvania ca-n propria-i sufragerie, lăsându-l să trateze această zonă a României ca pe-o republică separatistă.
Însă distracția începe de-acum încolo, pentru că urmează „Trianon 100” în vară, proiectul de băgat bățul prin gard prin care guvernul maghiar se va victimiza orgiastic și agresiv în ochii comunității internaționale la împlinirea unui secol de la semnarea Tratatului de la Trianon.
