Prin așa-numitul „Marș al Dreptății”, Prigojin, cunoscut mulți ani drept „Bucătarul lui Putin”, a spart gheața contestării violente a dictatorului rus. Iar prin epurările pe care nu le mai poate ocoli, Putin va sparge el însuși gheața, urmând și altele.
Ambele situații în care a fost pus formează o bombă cu ceas, având în vedere că au apărut în plin război (care nu merge bine) și în contextul unei coeziuni a regimului, care dă semne vizibile de oboseală.
1. Chiar dacă s-a oprit brusc după ce parcursese deja patru cincimi din drumul spre Moscova, oligarhul Wagner a creat condițiile de posibilitate pentru ca astfel de răbufniri să nu mai fie de aici încolo un tabu pentru alți nemulțumiți sau doar oportuniști.
Factori favorizanți sunt, pe de o parte, zdruncinarea și emoția produse în spectrul vizibil, cel al societății și politicii ruse; iar pe de alta, instabilitatea, cu inevitabile ramificații, produsă în spectrul invizibil ochiului liber, anume sub suprafața de un aspect înșelător a regimului.
Într-o dictatură care și-a pierdut peste noapte aura intangibilității, posibilitatea repetării unui episod similar este aproape o lege a naturii.
2. Modul în care Kremlinul a rezolvat situația alimentează el însuși potențialul de noi derive.
Putin nu poate scăpa fără să plătească pentru fuga rușinoasă de o confruntare directă cu Prigojin. Chiar dacă motivul a fost evitarea unei lupte care ar fi scăpat de sub control, pentru cei mai mulți asta contează mai puțin. Mai importantă e senzația rămasă după o privire panoramică: cel mare s-a panicat, a negociat cu cel mic, iar cel mic pare să fi scăpat întreg.
După ce mica armată privată a ocupat un centru de comandă și a doborât elicoptere și un avion ale marii armate a statului, după ce forțele de ordine au săpat tranșee pe autostradă și au ridicat baricade lângă Moscova de zici că venea contraofensiva ucraineană peste capitală, faptul că, fie și pentru moment, Prigojin a ieșit din scenă viu și nici măcar în lanțuri proiectează imaginea unui dictator la apus. La fel proiectează și faptul că s-a anunțat renunțarea la dosarul deschis inițial pe numele lui Prigojin, după ce însuși dictatorul îl acuzase de trădare.
În plus, chiar dacă Prigojin va fi lichidat discret, ulterior, sau dacă instituțiile statului putinist se mai răzgândesc o dată, de pildă redeschizând dosarul contra lui Prigojin, răul va fi fost făcut de două ori: o dată prin lanțul gros de ezitări ale regimului, iar a doua prin topirea brumei de fair-play din partea dictatorului. Iar fair-play-ul, în ciuda aparențelor, are senzualitatea lui chiar și printre tâlhari.
3. Implicarea în negocieri a lui Lukașenko, un dictator mai mic (până acum el însuși ținut în funcție pe perfuzii de către dictatorul mai mare) și rolul aparent decisiv al dictatorului mai mic în dezamorsarea crizei, fac franjuri aura dictatorului mai mare. Urmările vor deveni și vizibile, la un moment dat.
4. Având în vedere simplul fapt că Prigojin s-a putut organiza, apoi că a putut trece granița și în cele din urmă că s-a putut apropia atât de mult de capitală, e normal ca toate astea să se lase măcar cu dorința dictatorului de a trece la epurări.
Desigur, demersul ar trebui să vizeze multiple instituții, multiple personaje, multiple paliere din zona de vârf.
Totuși, problema lui Putin este aceea că riscă să aibă de pierdut și dacă va epura, și dacă nu. Și dacă va epura mult, și dacă va epura puțin. Oricum, dacă va epura o dată, va trebui să o mai facă și a doua, a treia, a patra oară. De fiecare dată, scăpând și mai mult frâiele sistemului.
Semnalele vor fi destabilizatoare în toate aceste variante, iar ecuația e complicată în primul rând de faptul că instituțiile care ar fi vizate sunt angrenate în efortul de război. Mai mult decât atât, războiul merge prost și instituțiile respective sunt oricum încordate. Și încă și mai mult decât atât, războiul se află acum în faza contraofensivei ucrainene.
Nimic din ceea ce va face Putin după rebeliunea lui Prigojin – epurări sau nu – nu va putea servi consolidării posturii Rusiei în războiul din Ucraina, și până la urmă aici e miza și acesta este de fapt dezastrul pe care l-a abătut asupra Kremlinului scurta rebeliune a lui Prigojin.
Și o oarecare curățenie, și niciuna vor putea înăspri tensiunile existente la Moscova și vor cataliza formarea de facțiuni și tabere; așadar, vor slăbi regimul.
Cât de mult? Probabil până la punctul de rupere. Că lovitura decisivă dată lui Putin va veni de pe front, din evoluția propriu-zisă a contraofensivei ucrainene, că ea va veni dintr-o altă aventură de contestare, pe plan intern, rămâne de văzut.
Cert e că lovitura decisivă e mai aproape ca oricând, iar Prigojin a grăbit lucrurile chiar dacă la un moment dat el însuși a încetat să se mai grăbească.
