Pandemia de Covid pare să-și fie epuizat forțele, nu însă și secretele. Descoperirea făcută de cercetătorii clujeni în abordarea post-Covid

De la declararea pandemiei de Covid-19 și până acum, această maladie a provoca, pe plan internațional, peste 600 de milioane de infectări și peste 6 milioane de morți. Mai mult, deși epidemia pare să fi slăbit mult în intensitate, medicii nu știu încă foarte exact cum se manifestă această boală în toate aspectele sale și nici cum ar trebui preîntâmpinată o nouă criză sanitară de acest fel.

Plecând de la aceste premize, un grup de cercetători de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au demarat un program de cercetare privind examinarea unor markeri ale căror niveluri fiziologice sunt dereglate în sindromul post-Covid-19. Potrivit cercetărilor de la universitatea clujeană, răspunsurile la aceste întrebări ar trebui să ajute la diagnosticul și terapia precoce, dar și să permită includerea pacienților cu afectare majoră în programe de îngrijire specifice.

„Această pandemie a avut un impact major asupra sănătății publice și asupra sistemelor medicale, sociale, educaționale, ducând la costuri uriașe și pierderi umane și economice greu de imaginat şi estimat”, spune dr. Mihaela Tertiș, de la Departamentului de Chimie analitică a Facultății de Farmacie și coordonatoarea proiectului de cercetare.

„Ȋn cei aproape trei ani de la debutul pandemiei s-a dovedit că infecția cu virusul SARS-CoV-2 se caracterizează printr-o gamă largă de simptome post infectare, dar și afectarea mai multor organe, având complicații care pot dura mai mult de 24 de săptămâni de la debutul infecției”, mai spune cercetătorul clujean.

Cum se depistează sindromul post-Covid-19

Tema proiectului intitulat „Senzori electrochimici purtabili pentru detectarea neinvazivă a mediatorilor inflamatori exprimați în sindromul post-Covid-19” (WEAR-4-postCOVaID) se referă la validarea unor compuși din organism care poartă denumirea de biomarkeri, care să poată fi utilizați ulterior pentru a prezice complicațiile medicale și pentru monitorizarea reabilitării pacienților care prezintă sindrom post-Covid-19. După un studiu atent de literatură s-au selectat patru compuși care s-au dovedit a fi biomarkeri relevanți pentru diagnosticul aceastei afecțiuni.

Nivelurile crescute ale acestor compuși pot fi corelate cu leziuni neurologice și afectare psihiatrică, cu sindromul inflamator care determină insuficiența multiorganică, dar și cu starea de sănătate a pacienților diagnosticați cu sindromul post-Covid-19.

„Cunoștințele referitoare la sindromul post-Covid-19 sunt încă limitate, astfel, găsirea unor biomarkeri implicați în această afecțiune este relevantă, deoarece ar putea ajuta la evaluarea riscului și evoluției bolii, prin evaluarea mai multor mecanisme implicate”, observă dr. Mihaela Tertiș. Cu toate acestea, studii recente au arătat o corelație bună între nivelurile acestor biomarkeri în ser și salivă sau transpirație, dovedind astfel fezabilitatea analizei salivei și a transpirației în scop de diagnostic.

Așadar, testarea salivară ar putea fi foarte utilă pentru detectarea biomarkerilor implicați în sindromul post-Covid-19, deoarece permite analiza rapidă a unui număr mare de probe care sunt ușor de recoltat prin tehnici noninvazive şi pentru care pacienții au o complianță mai bună.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor actuale, scopul proiectului de la Cluj este să dezvolte un dispozitiv portabil, bazat pe senzori electrochimici, pentru detecția rapidă și simultană a biomarkerilor exprimați în sindromul post-Covid-19 ca instrument pentru personalul medical pentru diagnosticarea și monitorizarea mai ușoară a pacienților. Aprofundarea cunoștințelor despre sindromul post-Covid-19 și găsirea interconectării între nivelurile biomarkerilor din diferite fluide corporale și principalele simptome ale acestei patologii sunt obiectivele specifice ale acestui proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here