Parlamentul Rusiei susţine înrolarea infractorilor pentru războiul din Ucraina

Camera inferioară a parlamentului Rusiei a votat miercuri o lege care va permite Ministerului Apărării de la Moscova să încheie contracte cu infractori – suspecţi sau dovediţi – care să lupte în Ucraina, informează Reuters.

La peste 15 luni de când Rusia a început invazia în Ucraina, numită oficial „operaţiune militară specială”, forţele ruse au suferit pierderi grele, pe care încearcă să le compenseze recrutând mai mulţi soldaţi.

Modificările legislative aprobate de Duma de Stat permit încheierea unor contracte pentru înrolarea celor suspectaţi de infracţiuni, ale căror dosare sunt deja în instanţă, precum şi a condamnaţilor care nu au început încă executarea pedepsei, potrivit Agerpres.

Sunt excluşi cei vinovaţi de infracţiuni sexuale, trădare, terorism sau extremism.

Cei înrolaţi scapă de răspunderea penală la sfârşitul contractului sau dacă sunt decoraţi pentru bravură în luptă.

Grupul de mercenari Wagner era autorizat deja să recruteze deţinuţi din închisori, tot pentru a lupta împotriva Ucrainei, însă a anunţat în februarie că nu mai încheie astfel de contracte.

Unii activişti pentru drepturile deţinuţilor susţin, conform Reuters, că Ministerul Apărării a preluat procesul de înrolare a deţinuţilor, însă doreşte să facă unele schimbări. Amendamentele dezbătute de camera inferioară a parlamentului nu se referă la recrutarea celor care execută deja pedepse, iar ministerul nu a comentat această situaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here